Procuratura Anticorupție a contestat sentința în cazul fostului deputat Constantin Țuțu. Acuzatorii cer rejudecarea cauzei și stabilirea unei pedepse definitive de 15 ani de închisoare, după ce anterior instanța l-a condamnat la 8 ani de pușcărie.
De asemenea, procurorii au solicitat ca fostul membru al Partidului Democrat să își ispășească pedeapsa nu într-un penitenciar de tip semiînchis, ci într-un penitenciar de tip închis, și ca privarea dreptului de a ocupa funcții publice și demnități publice să fie aplicată pe o perioadă de 15 ani, nu 5.
Potrivit unui comunicat al instituției, sentința este parțial nejustificată în ceea ce privește achitarea lui Constantin Țuțu pe capătul de acuzare referitor la îmbogățirea ilicită.
„De asemenea, acuzarea consideră că instanța de judecată i-a aplicat inculpatului pe episoadele de escrocherie și trafic de influență o pedeapsă prea blândă, ignorând criteriile generale de individualizare a pedepsei penale, ceea ce nu restabilește echitatea socială și nu contribuie la descurajarea altor persoane de a comite infracțiuni similar”, se arată în comunicat.
În același timp, acuzarea consideră că sentința nu este justificată, inclusiv în privința admiterii parțiale a cererii acuzatorului de stat privind confiscarea, și susține că instanța a evaluat probele într-un mod unilateral, bazându-se doar pe declarațiile unui martor și necorelându-le cu alte dovezi din dosar, ceea ce a condus la pronunțarea unei sentințe de achitare.
„Prin urmare, Procuratura Anticorupție a solicitat Curții de Apel Centru casarea parțială a sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în partea achitării lui Constantin Țuțu de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de îmbogățire ilicită, în partea individualizării pedepsei aplicate pentru infracțiunea de escrocherie și în partea confiscării speciale”, au declarat autoritățile.
Astfel, procuratura solicită ca Constantin Țuțu să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită și să i se stabilească o pedeapsă de 10 ani închisoare, cu executarea acesteia într-un penitenciar de tip închis, precum și privarea dreptului de a ocupa funcții publice și demnități publice pentru o perioadă de 10 ani.
De asemenea, procuratura cere ca pentru infracțiunea de escrocherie să i se aplice o pedeapsă de 9 ani închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, și privarea dreptului de a exercita funcții publice și demnități publice pentru 5 ani.
În final, procuratura solicită stabilirea unei pedepse de 5 ani de închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență, cu executarea acesteia într-un penitenciar de tip semiînchis și stabilirea unei pedepse definitive de 15 ani de închisoare.
Totodată, acuzatorul de stat a solicitat confiscarea specială, în beneficiul statului, a sumei de 3.556.857,22 lei, care reprezintă contravaloarea mijloacelor bănești obținute ilegal de Constantin Țuțu și deținute în mod contrar legii, precum și a sumei de 20.000 euro, ca bunuri rezultate din comiterea infracțiunii, sau echivalentul acesteia în lei moldovenești la momentul executării, urmând ca acestea să fie transferate forțat și gratuit în proprietatea statului.
TV8.md amintește că înstanța a decis în luna ianuarie că fostul deputat este vinovat de escrocherie și trafic de influență. În cazul falsului în declarații de avere, judecătorii au constatat că a încălcat legea, însă a expirat termenul legal în care putea fi tras la răspundere. În schimb, pentru acuzația de îmbogățire ilicită, Țuțu a fost achitat, instanța motivând că faptele nu întrunesc elemente de infracțiune. Și anterior, procurorii au cerut 15 ani de închisoare.
La ultima ședință, Țuțu a calificat procesul împotriva sa drept un abuz și a menționat că ar avea probe care-i demonstrează nevinovăția. Avocatul său a anunțat că va contesta sentința la Curtea de Apel. Țuțu rămâne în arest preventiv până la o decizie definitivă.
Ex-deputatul PD, Constantin Țuțu, a fost reținut pe 2 octombrie, la punctul de trecere al frontierei Vulcănești, iar ulterior a fost plasat în arest preventiv. Pentru că ar fi intrat ilegal în țară, acesta s-a mai ales cu un dosar penal.Țuțu ar fi încercat să ofere 700 de euro unui polițist de frontieră ca acesta să-i aplice ștampila ce ar demonstra că a ajuns acasă legal, prin postul Vulcănești-Vinogradovca. .