Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1695: Dronă în Moldova, sfat cu berea, „lovitură atomică” și gafa lui Putin. Zelenski îl sfidează pe Trump

/VIDEO/ Scenariul realist al ministrului Energiei: Colaps în stânga Nistrului, dacă nu e livrat gaz. Costul crizei e uriaș

gaz
27 noiembrie 2024, ora 13:23

Rusia ar putea reduce sau chiar opri livrările de gaze către regiunea transnistreană din 1 ianuarie 2025. Scenariul este unul foarte realist, a declarat ministrul Energiei, revenit de la Sankt-Petersburg. Potrivit lui Victor Parlicov, negocierile cu Gazprom au rămas incerte, iar în cazul unei crize, Moldova se bazează pe sprijinul partenerilor internaționali.

„Toată lumea trebuie să înțeleagă: scenariul unei crize pe malul stâng din 1 ianuarie este foarte realist. Noi nu avem certitudinea că vor fi gaze pentru malul stâng. Și dacă vor fi - cât și în ce condiții. Noi nu vom putea să ne descurcăm fără sprijinul partenerilor externi. (...) Dacă nu se va livra deloc gaz, regiunea transnistreană intră în colaps economic”, a declarat ministrul Energiei, în cadrul unei conferințe de presă”.

Ministrul a avertizat că gestionarea posibilei crize implică costuri de aproximativ 400 de milioane de dolari anual.

„Lucrăm nu doar cu partenerii internaționali, dar și cu partea transnistreană. Ei trebuie să înțeleagă că odată și odată vor trebui să achite gazele la costurile reale, de piață. Sigur că nu e scenariul pe care îl preferă, dar dacă vom fi impuși de partea rusă, va trebui să lucrăm cu acest scenariu. (...)

Sunt la fel de îngrijorați (cei din stânga Nistrului). Înțeleg că suntem într-o barcă și că livrările în stânga Nistrului și salvarea regiunii transnistrene, dacă se declanșează criza, e o chestie pe care și-o poate asuma doar Chișinăul cu partenerii internaționali”.

Parlicov a mai avertizat că dacă volumele de gaz către stânga Nistrului vor fi reduse, lumina s-ar putea scumpi:

„Eu bănuiesc că rușii planifică să reducă volumul de gaz livrat regiunii transnistrene. Dacă asta se întâmplă, în Moldova va crește prețul la energie electrică, vom avea problemă regională socială la nivel de regiunea transnistreană, poate să nu le ajungă pentru încălzire sau plăți bugetare. Tehnic, noi putem aduce gaz acolo, dar întrebarea e cine va plăti gazul pentru partea transnistreană. Noi trebuie să înțelegem că acolo locuiesc cetățenii noștri și trebuie să luăm în calcul toate scenariile”. 

Ministrul a mai ținut să precizeze că nu a discutat cu Gazpromul despre livrări de gaz către malul drept al Nistrului.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ Plafon majorat la energia electrică: De la ce consum se va plăti TVA de 20% din aprilie 2027
/VIDEO/ Plafon majorat la energia electrică: De la ce consum se va plăti TVA de 20% din aprilie 2027
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/AUDIO/ „În dolari asta cât?” Percheziții la ANSA Giurgiulești: Un șef de post și 5 inspectori, reținuți într-o schemă de corupție
/AUDIO/ „În dolari asta cât?” Percheziții la ANSA Giurgiulești: Un șef de post și 5 inspectori, reținuți într-o schemă de corupție
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Horoscop 15 octombrie 2026 de la ChatGPT: Fecioarele evită o greșeală, Scorpionii rup o colaborare, iar Gemenii au idei noi
Horoscop 15 octombrie 2026 de la ChatGPT: Fecioarele evită o greșeală, Scorpionii rup o colaborare, iar Gemenii au idei noi

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente