Circulația transportului public va fi sistată pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt în intervalul anumitor ore în perioada 29 noiembrie - 2 decembrie. Potrivit Primăriei Chișinău, măsura a fost luată în legătură cu desfășurarea manifestărilor cultural - artistice dedicate sărbătorilor de iarnă.
Circulația va fi sistată în perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni - A. Pușkin, începând cu 29 noiembrie, ora 21:00 până pe 2 decembrie, ora 05:00. Transportul public va fi redirecționat pe străzile adiacente.
În acest context, conducătorii auto sunt îndemnați să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.




































