Facturile nu vor exploda în acest sezon rece. Guvernul promite să compenseze toate creșterile de tarif pentru cetățeni. Compensațiile la căldură vor varia între 300 și 800 de lei, în funcție de venituri - este sprijinul pe care îl va oferi statul pentru luna noiembrie. Ajutorul la contor va crește însă în decembrie, pe măsura scumpirii resurselor energetice. Declarații în acest sens au fost făcute de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în cadrul unei conferințe de presă.
„În acest an vom avea creșteri de tarif, aprobate astăzi de ANRE. După aceste creșteri vom examina care este impactul pentru compensații și acestea vor crește în fiecare lună. Guvernul va ajusta formula. Toate creșterile de tarif din acest sezon rece vor fi absorbite de Guvern pentru cetățeni”, a declarat ministrul.
„Principiul că cetățenii nu vor achita mai mult decât anul trecut, va fi pus în practică”, a spus Buzu.
În prezent, există aproximativ 346.000 de solicitări înregistrare online și peste 356.000 de solicitări realizate cu suportul asistenții sociali. În medie sunt 703.000 de solicitanți în prima lună, ceea ce reprezintă - 1.400.442 beneficiari.
La nivel de sursă de energie principală, de combustibil solid beneficiază: 310.000 de solicitanți, aproximativ 44%; de gaze beneficiază: 228.000, aproximativ 32%, de încălzire centralizată beneficiază: 135.000 - 19%, iar de electricitate: 28.000, adică 4%.
Pentru gaze, Guvernul va compensa 150 de metri cubi per lună, iar pentru căldură va fi de 1,4 gigacalorii.
Pentru luna noiembrie, tarifele rămân neschimbate. Săptămâna viitoare va fi aprobată o hotărâre de Guvern despre cum va fi stabilită compensația pentru luna noiembrie.
„Indiferent de tipul de energie, cetățenii nu vor primi o compensație mai mică decât 300 de lei”, susține Buzu. Compensația va fi stabilită în mod individual, în funcție de statutul familiei, numărul de persoane, vârsta, etc.
Pentru luna decembrie va fi aprobată o altă hotărâre de Guvern prin care se va stabili cum vor fi compensațiile pentru această lună.
Pe final, ministrul a îndemnat cetățenii să consume rațional și conștient energia.
TV8.md amintește că din 1 decembrie, cetățenii vor achita un tarif mai mare la gaz. Majorarea a fost aprobată astăzi de ANRE. Astfel, un metru cub va costa 16 lei și 74 de bani cu TVA, cu peste 3 lei mai mult decât acum.