De astăzi, cei care vor pica examenul auto și se vor simți nedreptățiți vor putea depune contestații online pe siteul Agenției Servicii Publice. Instituția susține că în prezent, numărul contestațiilor este mai mic de un procent din totalul cererilor de examinare. De cealaltă parte, nu sunt puține cazurile în care examinatorii evaluează greșit candidații. Numai anul trecut 14 examinatori auto au fost demiși, după ce au comis mai multe nereguli și au picat nejustificat mai multe persoane.
Noua procedură de contestare online a examenelor auto este una foarte simplă și durează doar câteva minute. Pentru asta candidatul va trebui să intre pe site-ul asp.gov.md sau să scaneze un QR cod, care este imprimat atât pe fișa, cât și pe mașinile de examinare.Potrivit ASP, anul trecut au fost depuse 290 de contestații din totalul a puțin peste 260 de mii de cereri de susținere a examenelor teoretice și practice. În cazul a 48 dintre acestea, candidații au fost admiși la reexaminare, iar în alte șase cazuri calificativul a fost schimbat din „respins„ în „admis„. Instituția precizează că acest lucru se explică prin faptul că multora le este frică să conteste rezultatele.
"Candidații se tem, noi avem centre de examinare la care nu a fost nicio contestație, asta ne arată că ceva nu e bine acolo. Au fost cazuri când persoana depunea contestație, dar ea nu ajungea la departament".
O altă cauză a numărului mic de contestații este și procedura extrem de complicată.
"Chiar aici este QR codul, mașina a plecat, am depus contestația. Anterior era așa, da trebuie de depus contestația, dar ce trebuie să fac eu? Să mă duc la Salcâmilor 28, să găsesc foaia ceia, să scriu nu știu ce. Formularul vechi era plin cu foarte multe detalii specifice, era lehamite și nu mai doreai nimic. Niciun procent din contestații nu sunt, noi bănuim că anume din cauza dificultății de a depune".
ASP a prezentat și mai multe imagini cu situații în care examinatorii au evaluat incorect candidații.
"....Pentru asta examinatorul a penalizat cu 21 de puncte necătând că mijlocul de transport era foarte departe și temei de a sancționa candidatul nu a fost. Observați o persoană vine, iată unde se află și examinatorul penalizează candidatul pentru că chipurile nu a cedat trecerea pietonului. Această încălcare a examinatorilor e foarte des întâlnită la examinare în Chișinău. Observați cum vorbește examinatorul, distrage atenția, întreabă, povestește, nu se permite și nu e corect".
Doar anul trecut, 14 examinatori din cei aproximativ 80 au fost demiși pentru că au comis încălcări și nu au evaluat corect candidații. Potrivit ASP, contestațiile online vor fi verificate de o comisie în termen de 30 de zile. Instituția ar putea implica în acest proces și specialiști independenți sau instructori de la școlile auto.
"Ceea ce noi ne dorim este să încurajăm lumea să depună, noi să vedem situația reală, dacă într-adevăr nu au fost știrbiți din drepturi în procesul de examinare, dar nu în ultimul rând ne dorim să responsabilizăm examinatorii. Să știe că noi suntem cu ochii pe ei și vor fi trași la răspundere".
O altă noutate de la ASP este că din această săptămână vor fi deschise două locații noi de preluare a candidaților pentru proba practică la categoria B în Chișinău. Acestea vor fi amplasate în secțiile de înmatriculare auto din sectoarele Buiucani și Rîșcani.
"Departamentul de înmatriculare și calificare a conducătorilor auto a primit și 12 mașini noi de categoria B. Nouă sunt dotate cu cutie manuală și trei cu automată. Automobilele sunt fabricate în 2023 și sunt dotate cu 4 camere de înregistrare video și un dispozitiv de înregistrare audio. Costul unei mașini este de aproximativ 15 mii de euro".
ASP a mai achiziționat pentru examenele practice și trei microbuze, șase motociclete și o remorcă. Valoarea totală a achizițiilor se ridică la peste 16 milioane de lei.