Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1702: Atacuri masive, lacrimile lui Zelenski și „umanismul” lui Putin. Trump vorbește despre pace

Bugetul de stat pentru 2025, adoptat în prima lectură. Cine va beneficia de creșteri salariale

Buget
05 decembrie 2024, ora 16:38

Proiectul legii bugetului a fost votat de Parlament, în prima lectură. Printre cele mai importante măsuri prevăzute pentru anul viitor sunt: majorări salariale pentru unii cetățeni din sectorul bugetar, acordarea compensațiilor la energie, precum și majorarea prestațiilor sociale.

Salariul minim în sectorul bugetar va ajunge la 5.500 de lei. Salariile angajaților din sectorul medical vor crește cu 15%, iar pentru profesori, majorarea va fi de 9%. 

De creșteri salariale vor avea parte polițiștii și salvatorii, dar și specialiștii din cadrul Inspectoratului Național de Probațiune și Administrației Naționale a Penitenciarelor. Aproape 170.000 de angajați din sectorul bugetar și 50.000 din sănătate vor beneficia de aceste creșteri. 

Pentru pensionari, pensia minimă va crește la 3.300 de lei, iar pensiile și alte prestații sociale vor fi indexate cu 6,1% în aprilie 2025. 

În domeniul social, vor fi alocate fonduri pentru protecția socială, dar și pentru victimele represiunilor politice, care vor primi o majorare de 250 de lei. Totodată, indemnizația unică la naștere va constitui - 21.350 de lei. 

Educația va beneficia de aproape 20 de miliarde de lei, iar alimentația gratuită a elevilor din clasele V-IX va fi finanțată cu 205 de milioane de lei. Sunt prevăzute 147 de milioane de lei pentru autobuze, calculatoare, mobilier în 20 de școli model din toată țara. De asemenea, vor fi realizate proiectele tehnice pentru renovarea integrală a încă 15 școli.

De asemenea, vor fi alocate sume pentru infrastructură și agricultură, iar deficitul bugetar estimat este de 4,1% din PIB.

Pentru anul viitor, sunt preconizate venituri la bugetul de stat în valoare de 71,55 de miliarde de lei, cu 6,8 % mai mult decât veniturile precizate în 2024. 

Totodată, anul viitor sunt prevăzute cheltuieli de 85,44 de miliarde de lei. Cifra este mai mare cu 4,1 %, comparativ cu suma precizată anul trecut. Investițiile capitale vor crește cu 18 % pentru că vor fi inițiate 12 proiecte noi.

Urmează ca proiectul să fie votat și într-a doua lectură.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
Horoscop 22 octombrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii găsesc soluții, Vărsătorii se afirmă, iar Scorpionii pun capăt incertitudinii
Horoscop 22 octombrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii găsesc soluții, Vărsătorii se afirmă, iar Scorpionii pun capăt incertitudinii
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/HARTĂ/ Alertă de ploi puternice în aproape toată Moldova: Ce cantități de apă vor cădea pe 23 octombrie 2026
/HARTĂ/ Alertă de ploi puternice în aproape toată Moldova: Ce cantități de apă vor cădea pe 23 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente