Atenție la drum! În mai multe zone ale țării se circulă în condiții de ploaie, iar vizibilitatea este redusă. Poliția vine în acest context cu o serie de recomandări pentru a evita tragedii pe șosea.
Pietonii sunt îndemnați să traverseze strada numai în locuri marcate corespunzător în condițiile în care noaptea, și mai ales pe timp de ploaie, sunt greu de observat de către șoferi.
De asemenea, polițiștii sugerează pietonilor să înceapă a traversa abia după ce s-au asigurat că au fost observați. Pe carosabil umed spațiul de frânare al mașinii crește, iar șoferii au nevoie de timp pentru a vă ceda trecerea”, atenționează Poliția.
Pietonii sunt îndemnați, de asemenea, să evite deplasarea pe partea carosabilă, iar în timpul traversării sau deplasării, să aprindă lanterna telefonului, pentru a fi vizibili.




































