Vladimir Kliciko ar putea fi protagonistul unui come-back de senzaţie în boxul profesionist. Ucraineanul de 48 de ani se gândește la ideea unei lupte cu Daniel Dubois pentru titlul mondial IBF la categoria super-grea.
Fratele mai tânăr din celebra familie Kliciko, care a dominat boxul mondial în ultimul sfert de veac, nu a mai boxat din 2017, de când a fost învins de Anthony Joshua. Totuși, nivelul foarte scăzut din boxul profesionist l-ar putea determina pe Vladimir să revină în ring.
Informaţia a fost prezentată pentru Sky Sports de Tom Loeffler, fondatorul K2 Promotions, care pare că are informaţii certe despre intențiile marelui campion ucrainean. „Ştiu că la un moment dat visa să doboare recordul lui George Foreman şi să devină cel mai în vârstă campion mondial. Dar nu vreau eu să vorbesc în numele lui Vladimir, îl las pe el să spună ce are de spus legat de subiect", a explicat celebrul promotor.
Trei dintre centurile la super-grea - WBC, WBO şi WBA - vor fi puse la bătaie pe 21 decembrie într-o luptă aşteptată cu nerăbdare de fanii boxului, între Tyson Fury şi Oleksandr Usyk.
Klitschko e conştient că la 48 de ani nu ar avea vreo şansă împotriva unuia dintre cei doi, astfel că își va îndrepta atenţia, probabil, către centura IBF, deţinută de Daniel Dubois.
Contactat de Sky Sports, Daniel Dubois în vârstă de 27 de ani, a confirmat că ar fi de acord să își pună la bătaie centura în faţa unei legende ca Vladimir Kliciko.