Un bărbat de 60 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit într-o casă de locuit. Tragedia s-a produs în după amiaza zilei de marți, 10 decembrie, în satul Izbiște, raionul Criuleni.
Potrivit IGSU, la fața locului a fost depistat cadavrul proprietarului, iar focul s-a autostins până la apelarea echipelor specializate.
Potrivit cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că bărbatul decedat ar fi lăsat un reșou electric conectat în timp ce dormea. Din cauza supraîncălzirii aparatului electric, hainele victimei au luat foc, provocând incendiul.
Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează repetat cetățenii, că nerespectarea regulilor antiincendiare la utilizarea aparatelor electrice de încălzit, dar și a altor surse, poate duce la cazuri fatale de deces.
Pompierii îndeamnă oamenii să instaleze corect și să verifice periodic funcționalitatea aparatele electrice de încălzit, cum ar fi reșourile electrice, plăpumile și aerotermele. Mai mult, persoanele sunt rugate să evite amplasarea acestora lângă materiale combustibile, cum ar fi mobilier, lenjerie, haine și alte obiecte ușor inflamabile. Totodată, este important ca pe timp de noapte sau la plecare din locuință, aparatele neapărat să fie deconectate.
În caz de situații de risc cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de urgență 112.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024, au fost înregistrate 1532 de incendii, în urma cărora au decedat 91 de persoane, inclusiv 3 minori.




































