Toboşarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit la vârsta de 48 de ani. „Îi vom simți mereu ritmul în fiecare cântec și îi vom purta amintirea în suflete”, au scris colegii de trupă, pe pagina de Facebook.
„Nu există cuvinte suficiente pentru a descrie ce simţim acum. Astăzi, lumea noastră a devenit mai tăcută. Nicu, toboşarul nostru, prietenul nostru, membru fondator VUNK, ne-a părăsit. Îi vom purta amintirea în suflete. Suntem alături de familia sa şi de toţi cei care l-au cunoscut şi iubit”, este anunţul postat de trupa Vunk.
Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință, decesul survenind, cel mai probabil, în urma unui accident vascular cerebral.
În acest context, Vunk a anunţat amânarea lansării piesei „Te-am sunat din greşeală”, care era programată pentru13 decembrie.
„Având în vedere pierderea neaşteptată a lui Nicu, membru fondator VUNK, am hotărât să amânăm lansarea anunţată pentru mâine. Vă mulţumim pentru înţelegere şi pentru gândurile bune”, scrie trupa.