Atac cu drone în regiunea Kiev: cel puțin două persoane rănite în urma unei lovituri rusești, iar autoritățile acuză o strategie deliberată de terorizarea a populației civile. Pe de altă parte, eforturile diplomatice par să fi intrat într-un impas greu de depășit.
UPDATE O investigație realizată de Mediazona împreună cu serviciul rusesc al BBC a confirmat identitatea a peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina până la data de 13 februarie. Doar de la începutul lunii, lista a crescut cu încă 9.291 de nume, însă jurnaliștii subliniază că bilanțul real este mult mai mare, întrucât datele provin exclusiv din surse publice – necrologuri, anunțuri ale rudelor, presa locală și declarații ale autorităților regionale, scrie Kyiv Independent.
UPDATE Cel puțin două persoane au fost rănite în urma unui atac cu drone lansat de forțele ruse asupra regiunii Kiev, în noaptea de 13 februarie. Lovitura a vizat districtul Vîșhorod, aflat la nord de capitala Ucrainei, au anunțat autoritățile locale. Guvernatorul regional, Mykola Kalașnîk, a declarat că un bărbat și o femeie au fost transportați la spital cu răni provocate de schije și traumatisme. „Inamicul continuă să terorizeze populația civilă din regiunea Kiev”, a transmis acesta, precizând că victima de sex masculin a suferit multiple răni la nivelul membrelor superioare, feței și gâtului, iar femeia a suferit o fractură.
UPDATE Două runde de negocieri diplomatice, privind Ucraina și Iranul, vor avea loc marți la Geneva, a declarat vineri pentru Reuters o sursă informată în legătură cu acest subiect. O delegație americană, din care fac parte trimișii Steve Witkoff și Jared Kushner, se va întâlni marți dimineață cu reprezentanții iranieni, a precizat sursa. Reprezentanți din Oman vor fi prezenți acolo și vor media contactele dintre SUA și Iran, a adăugat sursa agenției internaționale de presă. Witkoff și Kushner vor participa apoi la discuții trilaterale cu reprezentanți din Rusia și Ucraina în după-amiaza zilei, a precizat sursa.
UPDATE Președintele american Donald Trump a declarat vineri că liderul ucrainean Volodimir Zelenski riscă să „rateze o mare oportunitate de pace” dacă nu acționează rapid, afirmând că Rusia „dorește să încheie un acord” în contextul războiului care durează de aproape patru ani.
UPDATE Președintele rus Vladimir Putin, în vârstă de 73 de ani, nu mai este tânăr, a remarcat liderul ucrainean Volodimir Zelenski vineri, într-un interviu acordat Politico, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen. „Nu mai are prea mult timp”, a glumit președintele ucrainean. „Dumnezeu să-l binecuvânteze să nu mai aibă prea mult timp”, a mai afirmat Zelenski.