FC Barcelona a suferit o înfrângere surprinzătoare în etapa cu numărul 17 din La Liga, împotriva formației de pe locul 15, Leganes. Gazdele au mai făcut un pas greșit în lupta pentru titlu, transmite Eurosport.
Oaspeții de la Leganes au început în forță partida de pe Montjuic. Sergio Gonzalez a deschis scorul în minutul 4, cu o lovitură de cap care nu i-a oferit nicio șansă lui Inaki Pena.
Fără Hansi Flick pe bancă, suspendat, catalanii au încercat tot restul meciului să egaleze, după ce jucătorii oaspeți s-au apărat eroic, dar nu le-a reușit acest lucru. Mai mult de atât, Lamine Yamal a suferit o entorsă la glezna dreaptă și a fost înlocuit în minutul 75. Puștiul minune poate rata următorul meci.
Astfel, Barcelona rămâne cu o singură victorie în ultimele 6 meciuri din La Liga. Catalanii au ratat șansa de a se distanța de Real Madrid, care a făcut sâmbătă un egal cu Rayo Vallecano.
Totodată, echipa antrenată de Hansi Flick riscă să piardă primul loc în cazul unei înfrângeri în meciul de săptămâna viitoare cu Atletico Madrid, echipă cu care Barcelona se află la egalitate de puncte. Formația lui Diego Simeone a înregistrat a 6-a victorie consecutivă în La Liga.




































