Mașinile mai noi de zece ani ar urma să facă testarea tehnică o dată la doi ani. Guvernul va aproba mâine modificări la lege în acest sens. Noile prevederi ar putea intra în vigoare începând cu 1 iunie 2025.
Schimbări vor fi aprobate și la alte categorii de autovehicule. Astfel, pentru mașinile personale, mai noi de 10 ani, testarea tehnică se va face o dată la doi ani, față de testarea anuală în prezent.
Iar pentru autocare, taxiuri, ambulanțe, vehiculele implicate în transportarea mărfurilor periculoase și vehiculele destinate instruirii, mai noi de 10 ani, testarea tehnică se va face o dată în an și nu o dată la 6 luni cum este în prezent.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării regionale a venit cu aceste precizări în contextul unor informații eronate distribuite în spațiul public, care indicau faptul că vehiculele mai vechi de 10 ani ar urma să fie testate de două ori pe an.






























































