Salariul mediu lunar pe economie va crește cu 2.400 de lei începând cu 1 ianuarie 2025, acesta va ajunge la 16.100 de lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Guvernului.
Potrivit executivului, de mărimea salariului mediu lunar pe economie se ține cont la determinarea plafonului indemnizațiilor de asigurări sociale, a venitului lunar asigurat al salariaților parcurilor IT, dar și la stabilirea valorii pagubelor, în cazul săvârșirii unor abateri legale.
În același timp, salariul minim pe țară va crește cu 500 de lei, respectiv va ajunge până la 5.500 de lei. Majorarea este argumentată de necesitatea reducerii sărăciei și pentru combaterea muncii nedeclarate.
Mărimea salariului minim pe ţară se stabileşte pentru un program complet de lucru de 169 de ore, constituind 32,54 lei per oră. Din 1 ianuarie 2023, salariul minim pe țară a fost majorat cu circa 12,5% - până la 4.000 de lei, iar în 2024, acesta a crescut cu încă 25%, ajungând la 5.000 de lei.





















