Președinta în funcție a Georgiei, Salome Zourabichvili, a făcut apel la Uniunea Europeană să sprijine democrația georgiană și să acționeze mai rapid pentru a contracara influența Rusiei și pentru a-și apăra interesele strategice. Mesajul a fost vociferat în Parlamentul European, unde președinta a susținut astăzi un discurs.
„Acolo unde georgienii s-au luptat zi și noapte, Europa a întârziat să se trezească și să reacționeze. În timp ce steaguri europene sunt interzise la Tbilisi, georgienii încă așteaptă să vină măsuri ușoare de la Bruxelles și Washington. Și sper că am câștigat. Nu trebuie să așteptați să apară o criză mai profundă pentru ca Europa să acționeze”,a declarat, președinta Georgiei Salome Zurabishvili.
Președinta Zourabichvili a descris Georgia ca fiind o țară în care poporul se află într-un colț, iar aparatul represiv al unui partid în celălalt. De asemenea, ea a subliniat modul în care, în ultimii ani, Georgia a alunecat pe o traiectorie din ce în ce mai autoritară.
Aceasta a făcut apel la Europa și la Occident să ofere un sprijin politic susținut vocilor democratice din Georgia, sprijin pentru justiție și eliberarea prizonierilor politici și să susțină cu fermitate apelurile pentru noi alegeri.
În final, Salome Zourabichvili a subliniat că ceea ce se întâmplă în Georgia are legătură nu doar cu democrația și opțiunile sale politice, ci și cu Europa și interesele sale strategice.
„Dacă Georgia cade sub controlul Rusiei și, din nou, nu vorbesc despre o intervenție militară, vorbesc despre această intervenție electorală și constituțională. Miza este foarte mare. Asta se referă la securitatea Mării Negre. Aceasta se referă la tot ceea ce este legat de conectivitate la Asia Centrală și de Sud se referă la viitorul european al Armeniei, deci este mult mai mult decât doar democrația Georgiei sau doar alegerile politice ale Georgiei'', a menționat președinta Georgiei, Salome Zurabishvili.
Georgia se confruntă cu proteste masive ca urmare a deciziei guvernului de a întrerupe procesul de aderare a țării la UE până în 2028. Ieri protestatarii au organizat marșuri în zeci de puncte din capitala Tbilisi. Ulterior, câteva mii de oameni s-au adunat în fața clădirii Parlamentului, pentru a 20-a zi consecutiv și spun că nu vor renunța. Zourabichvili a declarat că alegerile în urma cărora partidul de guvernământ „Visul Georgian” și-a revendicat victoria au fost frauduloase și a acuzat „Visul Georgian” de tendințe autoritare și de manipularea alegerilor cu sprijinul Rusiei.
Într-o rezoluție adoptată la 28 noiembrie 2024, deputații europeni au respins rezultatul alegerilor parlamentare din Georgia și au solicitat ca acestea să fie reluate în termen de un an.



































