Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1484: Shahed în Moldova, presimțire rea și alerta lui Șoigu. Zelenski dezvăluie cum arată frontul pe iPad

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1030: Semnal clar, atac masiv în Rusia și duelul propus de Putin. Alertă: „Moldova e o țintă ideală”

19 decembrie 2024, ora 17:25

„Rusia s-a abținut până acum să atace Republica Moldova, dar îngăduința lui Putin are la bază un calcul rece. În caz de atac, reacția României este un factor greu de calculat”, scrie cotidianul „Neue Zürcher Zeitung”, potrivit Rador. Ziarul elvețian constată că Moldova reprezintă o țintă ideală pentru o invazie. Totuși, analiza argumentează că un atac militar asupra Moldovei nu ar avea sens pentru Rusia în acest moment. În context, Maia Sandu i-a cerut lui Vladimir Putin să lase Republica Moldova în pace. Între timp, o ploaie de rachete ATACMS, Storm Shadow și drone a lovit Rusia. Un atac masiv cu drone și rachete asupra regiunii Rostov din Rusia a declanșat un incendiu de amploare la rafinăria de petrol Novoșahtinsk.

Totuși, Ucraina nu poate îndepărta trupele ruse de pe teritoriul pe care îl ocupă în estul țării și în Crimeea, a recunoscut Volodimir Zelenski. Deși Kievul nu va recunoaște niciodată dominația Rusiei, el a declarat că diplomația este singura opțiune pentru a-l determina pe președintele Vladimir Putin să își retragă armata. Totodată, Ucraina nu va fi invitată niciodată să adere la NATO, iar Rusia nu-şi va retrage niciodată trupele din Peninsula Crimeea anexată şi din alte părți ocupate ale Ucrainei, a declarat premierul slovac Robert Fico, relatează Euronews. Pe de altă parte, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat, joi, în discursul său de la Kremlin, că e „pregătit” să discute cu președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, despre încheierea războiului din Ucraina. În același timp, Putin pretinde că nu va semna un armistițiu cu Zelenski decât dacă președintele ucrainean este reales.

UPDATE După 1 ianuarie este posibil ca locuitorii din Republica Moldova să se confrunte cu întreruperi de curent electric, iar tariful ar urma să crească pentru consumatorii casnici. Declarația îi aparține șefei statului, Maia Sandu, și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă pe final de an, dar și de mandat. Șefa statului susține că a cerut ajutor de la Bruxelles în caz de necesitate și speră că această iarnă va fi ultima în care Federația Rusă ne mai poate șantaja energetic. Între timp cetățenii sunt îndemnați să folosească rațional resursele energetice. 

UPDATE Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis, joi, într-o conferință de presă, un mesaj Federației Ruse. Liderul de la Chișinău a declarat că își dorește ca Moscova să nu mai intervină în procesele interne ale Republicii Moldova.

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski a reacționat la propunerea liderului rus Vladimir Putin pentru un experiment tehnologic în care Occidentul și Ucraina pot decide asupra unei ținte la Kiev pentru un atac cu racheta rusească Oreșnik și apoi pot încerca să intercepteze racheta rusă, menționând că acestea sunt cuvintele unei persoane instabile mental, scrie Ukrainska Pravda.

UPDATE Liderul rus Vladimir Putin a declarat că așa-numita „operațiune militară specială” - așa cum se referă propaganda rusă la războiul împotriva Ucrainei - ar fi trebuit să fie lansată chiar mai devreme, scrie Ukrainska Pravda. Cu aceeași ocazie, Putin și-a reiterat acuzațiile împotriva Ucrainei, susținând că Kievul a refuzat să pună în aplicare acordurile de la Minsk. Când un jurnalist l-a întrebat despre impactul personal al războiului asupra sa, Putin a deplâns faptul că glumește și râde mai puțin, scrie Digi24.

UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat un nou apel către aliaţii europeni pentru a-şi coordona eforturile în vederea obţinerii unei păci durabile în Ucraina – stat care luptă de aproape trei ani împotriva invaziei ruse. „Avem nevoie de acţiune coordonată pentru pace durabilă, nu doar suspendarea ostilităţilor pe care o vrea Putin pentru a câştiga timp. Trebuie să împingem Moscova către pace veritabilă, sustenabilă şi garantată”, a spus Zelenski într-un discurs rostit în Consiliul European, potrivit Rador.

UPDATE Vladimir Putin a oferit o explicație uluitoare pentru creșterea uriașă a prețurilor produselor alimentare. În timpul conferinței de presă anuale, când răspunde întrebărilor venite de la popor, președintele rus a spus că rușii au început să mănânce mai mult iar cantitatea de produse de pe piață nu ține pasul cu apetitul lor, scrie Ziare.com.

UPDATE Volodimir Zelenski a declarat că a avut o nouă discuție cu omologul său francez, Emmanuel Macron, cu privire la propunerea acestuia din urmă de a desfășura trupe în Ucraina ca mijloc de a contribui la realizarea unei păci stabile, relatează The Guardian.

UPDATE Vladimir Putin a dezvăluit că are un mare regret legat de războiul din Ucraina, anume că nu l-a început mai devreme. Afirmația că invadarea Ucrainei nu a fost pregătită este o minciună, având în vedere că NATO observase cu câteva luni înainte mobilizarea a circa 150.000 de soldați ruși la granița ruso-ucraineană și în Crimeea ocupată. Rusia a susținut că sunt doar militari care se antrenează, nu care se pregătesc de război, notează Realitatea.

UPDATE Prezența militară a Rusiei în Ucraina rămâne una considerabilă, Putin conturând pentru prima dată în mod clar dimensiunea invaziei Rusiei. Astfel, 617.000 de soldați luptă acum pe front, iar personalul militar total numără aproximativ 1.5 milioane de oameni. În același timp, președintele rus a criticat sprijinul occidental constant pentru Ucraina și a criticat ferm inițiativa unor țări NATO de a trimite personal de instrucție pe front, scrie AlephNews.

UPDATE Rusia și țările care o susțin vor rămâne o amenințare la adresa Europei chiar și după încheierea războiului din Ucraina, a declarat joi ministrul finlandez al apărării, Antti Hakkanen, potrivit Money.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut joi, la conferinţa sa de presă anuală, că asasinarea generalului Igor Kirilov, este rezultatul unui eşec al serviciilor secrete ruse, dar a acuzat în acelaşi timp Ucraina de „terorism”, asasinatul fiind de altfel revendicat de Kiev, relatează Reuters.

UPDATE Uniunea Europeană va acorda Ucrainei un împrumut de 18,1 miliarde de euro în 2025, ca parte a pachetului de ajutor de 45 de miliarde de euro convenit de partenerii G7 în această vară, ce va fi finanţat din profiturile extraordinare generate de activele îngheţate ale Rusiei, astfel încât Moscova să plătească pentru reconstrucţia Ucrainei, informează EFE, potrivit Agerpres.

UPDATE Vladimir Putin a afirmat joi că Rusia este pregătită pentru negocieri cu Ucraina. Întrebat dacă este pregătit să facă un compromis „în vreun fel” cu privire la Ucraina, Putin a răspuns că „politica este arta compromisului” și a susținut că Rusia a spus întotdeauna că este pregătită pentru compromisuri și negocieri, potrivit BBC.

UPDATE Poliția federală din Germania (BKA) a avertizat companiile din țară cu privire la posibila prezență printre angajații sau colaboratorii lor a unor sabotori care acționează în numele statului rus, potrivit unui document confidențial consultat joi de Reuters.

UPDATE Rusia este în discuții cu Khalifa Haftar, un comandant de război libian, pentru a muta mijloacele navale și echipamentele militare din Siria în țara nord-africană, în timp ce Kremlinul caută un punct de sprijin alternativ în Marea Mediterană, potrivit mai multor surse citate de The Times.

UPDATE Vladimir Putin a dezvăluit că încă nu a vorbit cu Bashar al-Assad chiar dacă acesta s-a refugiat la Moscova, dar că plănuiește să facă acest lucru curând. În ceea ce schimbarea regimului, el nu consideră că asta reprezintă o înfrângere.

UPDATE Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat joi că Rusia nu este invincibilă și că Europa nu ar trebui să-și subestimeze propria putere, transmite POLITICO. „Siria arată că Rusia nu este invincibilă. Nu ar trebui să ne subestimăm propria putere”, a declarat Kallas reporterilor înaintea summitului Consiliului European de la Bruxelles.

UPDATE Aproape toate ţările Alianţei Nord-Atlantice se află în război cu Rusia, a declarat joi, 19 decembrie, preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul conferinţei anuale de presă, relatează TASS.

UPDATE Dictatorul Vladimir Putin a susținut, joi, un discurs neobișnuit de lung, în care a recunoscut că situația economiei din Rusia nu e tocmai bună și că „economia e un punct major de îngrijorare pentru ruși” pe fondul inflației și a dificultăților tot mai mari. Putin a spus, însă, că sancțiunile occidentale „nu sunt un factor cheie” al acestei stări proaste a economiei Rusiei. După precizări despre economie, dictatorul de la Moscova s-a lansa în noi declarații agresive la adresa Occidentului, spunând că Rusia „are dreptul să folosească arma nucleară împotriva țărilor care o amenință”, notează Antena3.

UPDATE Banca Mondială a anunțat aprobarea unui pachet de finanțare de 2,1 miliarde dolari destinat sprijinirii stabilității financiare și economice a Ucrainei. Pachetul include o finanțare directă de 1,1 miliarde de dolari, garantată printr-un fond susținut de Regatul Unit și Japonia, precum și primul grant dintr-un fond de 20 de miliarde de dolari creat de SUA, alimentat din venituri generate de active rusești înghețate, informează Sky News.

UPDATE Întrebat ce are de gând să îi ofere lui Donald Trump, care va prelua președinția SUA în ianuarie 2025, Putin a spus că nu știe când se va întâlni cu liderul republican. El a subliniat că nu a vorbit cu acesta de mai bine de patru ani, dar a spus: „Sunt gata să vorbesc cu Trump”, potrivit Hotnews.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a descris, joi, deversarea de ţiţei cauzată de scufundarea a două petroliere în regiunea rusă Krasnodar duminică drept un „dezastru ecologic„ şi a cerut măsuri pentru atenuarea consecinţelor şi evitarea extinderii poluării. Liderul rus a explicat că, în acest moment, aproximativ 40% din ţiţeiul transportat de petroliere s-a vărsat în Marea Neagră.

UPDATE Rachetele lansate de Rusia noaptea trecută au avariat mai multe case, blocuri și clădiri administrative din regiunile Sumî și Dnipropetrovsk. Un ofițer de poliție și un adolescent de 16 ani au fost răniți aseară în regiunea Cernigău, relatează Ukrainska Pravda.

UPDATE „Nu are niciun sens militar ca Ucraina să intre în regiunea Kursk”, a spus Putin, adăugând că „în mod sigur, vom scăpa de ei”, spunând că, dacă se angajează public la o dată, trupele vor „încerca să o respecte fără să le pese de viețile lor“. Putin a adăugat că totul va fi reconstruit – „nu există nicio umbră de îndoială în privința asta”. Școlile, grădinițele, infrastructura rutieră vor fi, de asemenea, reconstruite, a spus Putin, potrivit HotNews.

UPDATE Rusia s-a abținut până acum să atace Republica Moldova, dar îngăduința lui Putin are la bază un calcul rece. În caz de atac, reacția României este un factor greu de calculat”, scrie cotidianul „Neue Zürcher Zeitung”, potrivit Rador. Ziarul elvețian constată că Moldova reprezintă o țintă ideală pentru o invazie. ”Această țară nu beneficiază de garanții externe de securitate și este slabă din punct de vedere militar, cu forțe armate care anul trecut numărau 5150 de soldați și cu un buget de apărare de 87 de milioane de dolari. Avioane și tancuri de luptă nu sunt disponibile”. Analiza semnată de expertul german Martin Wagener, profesor de științe politice la Universitatea Federală de Științe Aplicate pentru Administrație Publică din Berlin, conchide că un atac asupra Republicii Moldova, chiar dacă probabil s-a aflat pe lista de dorințe a Moscovei, a fost amânat din cauza lipsei de resurse militare. Pe de altă parte, reținerea Rusiei ar putea fi interpretată și în sensul ”că ea urmărește doar planuri revizioniste limitate”. Potrivit politologului german, cel mai mare obstacol pentru Kremlin este reprezentat de extinderea frontului. Deși Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson au fost declarate teritorii rusești la sfârșitul lunii septembrie 2022, cucerirea completă a regiunilor se află în desfășurare.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin, 72 de ani, beneficiază de măsuri de securitate întărite, după ce doi generali ruși, între care Igor Kirilov, șeful forțelor de protecție nucleară și chimică, au fost uciși într-un atentat la Moscova, relatează Bild.

UPDATE Originar din Ucraina şi unul dintre cei mai buni balerini din lume, adesea etichetat drept un rebel sau ca „băiatul rău al baletului”, Sergei Polunin a anunţat că intenţionează să părăsească Rusia. Mesajul său ambiguu şi plin de greşeli, postat pe contul de Instagram, i-a luat prin surprindere pe urmăritorii săi, cunoscut fiind faptul că este un mare admirator al lui Vladimir Putin. Drept dovadă şi tatuajul cu chipul acestuia pe care şi l-a făcut pe piept şi faptul că a obţinut şi cetăţenia rusă, pe lângă cea ucraineană, scrie Adevărul.

UPDATE Putin a sugerat joi un „duel” în materie de rachete cu Statele Unite, care ar arăta cum noua rachetă balistică hipersonică Oreșnik a Rusiei va învinge orice sistem american de apărare antirachetă. Abordând scepticismul occidental cu privire la Oreșnik, Putin a sugerat ca ambele părți să selecteze o țintă desemnată care să fie protejată de rachetele americane. „Suntem pregătiți pentru un astfel de experiment”, a spus Putin. Putin a mai spus că Oreșnik este o armă modernă, deși se bazează pe dezvoltări anterioare ale designului rusesc, scrie HotNews.

UPDATE Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu va fi de acord cu o reducere a numărului forțelor sale armate, chiar dacă primește invitația de aderare la NATO, relatează RBC, scrie Rador.

UPDATE Vladimir Putin a dezvăluit că "e imposibil de ghicit cât o să mai dureze războiul", în conferința sa tradiţională de presă de la sfârşitul anului, la aproape trei ani de la ofensiva sa din Ucraina şi la două zile după uciderea unui important general, Igor Kirillov, pe străzile Moscovei, operaţiune organizată de Kiev. „Operațiunile de luptă sunt complexe, astfel încât este dificil și inutil să prezicem înainte. Și ne îndreptăm, așa cum ați spus, spre rezolvarea sarcinilor noastre principale, pe care le-am subliniat la începutul operațiunii militare speciale", a declarat Vladimir Putin în deschiderea conferinței.

UPDATE Preşedintele rus susţine joi conferința sa tradiţională de presă de la sfârşitul anului, la aproape trei ani de la ofensiva sa din Ucraina. Potrivit agenţiei oficiale TASS, Putin va răspunde întrebărilor referitoare la relațiile cu Uniunea Europeană şi Statele Unite, va comenta criza din Orientul Mijlociu, dar şi relațiile Rusiei cu Armenia şi Republica Moldova şi interacțiunea cu Republica Populară Chineză, notează HotNews. Tradiţionalele sesiuni anuale de întrebări şi răspunsuri ale lui Putin, care durează adesea ore întregi, sunt în mare parte un spectacol televizat, fiind în acelaşi timp un cadru rar în care acesta răspunde unor întrebări incomode, notează AFP.

UPDATE Analiza evoluției rușilor, realizată de grupul OSINT Deep State, arată cum armata a avansat în ultima lună și urmează să-i prindă pe apărătorii ucraineni într-un „clește”, precizează Kyiv Independent.

UPDATE Volodimir Zelenski a declarat, la sosirea la summitul european de la Bruxelles, că este nevoie de unitate între UE și Statele Unite pentru a aduce pacea în Ucraina, transmite Reuters. „Pentru noi, este foarte important, în special de la începutul anului viitor, avem nevoie de foarte multă unitate între Statele Unite și UE și țările din Europa”, a spus liderul ucrainean, scrie HotNews.

UPDATE Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a lansat miercuri un avertisment ferm privind necesitatea creșterii cheltuielilor pentru înarmare ale țărilor membre. Potrivit acestuia, Alianța ar putea întâmpina dificultăți în asigurarea apărării colective în următorii ani dacă nu se iau măsuri urgente.

UPDATE Liderii Uniunii Europene intenționează să trimită un „semnal clar” președintelui ales al SUA, Donald Trump, în cadrul summitului care va avea loc joi, cu privire la continuarea sprijinului lor pentru Ucraina și vor discuta, de asemenea, despre provocările economice și de securitate generate de revenirea sa la Casa Albă. Liderii europeni îl vor primi pe Volodimir Zelenski la începutul discuțiilor lor de la Bruxelles și își vor reafirma „angajamentul neclintit” de a sprijini Ucraina „atâta timp cât va fi necesar”, potrivit proiectului de concluzii al summitului, consultat de Reuters.

UPDATE Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, printre care drone, sisteme de apărare aeriană şi muniții, a anunţat joi Ministerul Apărării britanic într-un comunicat, informează AFP, potrivit Agerpres. 

UPDATE Cancelaria prezidenţială de la Kiev raportează că preşedintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit, miercuri, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. În cadrul întâlnirii, Zelenski şi Rutte au discutat o serie de chestiuni importante pentru Ucraina, subiectele principale fiind consolidarea apărării aeriene și garanțiile de securitate. Înainte de conversația cu secretarul general al Alianței, Zelenski a subliniat importanța întâlnirii „cu toți partenerii”, în cadrul unei vizite de două zile la Bruxelles, pentru a avea o poziție europeană comună „privind modul în care trebuie securizată Ucraina, întărirea oamenilor şi a armatei”. Biroul Președintelui de la Kiev a remarcat că, în cadrul întâlnirii dintre Zelenski şi Rutte, o atenție deosebită a fost acordată consolidării Forțelor de Apărare Aeriană ale armatei ucrainene, în special în perioada de iarnă, scrie Rador.

UPDATE Rusia încearcă să influențeze influenceri din țările europene, inclusiv Franța, a afirmat miercuri ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, subliniind necesitatea unei "vigilențe maxime din partea creatorilor de conținut și a urmăritorilor lor în fața acestor amenințări la adresa dezbaterii publice", transmite AFP. „Metodele utilizate sunt variate şi evoluează frecvent. Recentele alegeri din Moldova şi România, de exemplu, au ilustrat utilizarea masivă a influenţatorilor de pe reţelele sociale, pentru a perturba votul”, a adăugat el.

UPDATE Ucraina a lovit teritoriul Rusiei cu cel puţin 13 rachete şi 84 de drone, declanșând un incendiu la o rafinărie din sudul regiunii Rostov, care a ars ore întregi, au declarat joi, 19 decembrie, oficialii ruşi, relatează Reuters.

UPDATE Cel puţin 100 de nord-coreeni au fost ucişi în decembrie, în timp ce luptau alături de forţele ruse împotriva Ucrainei, a declarat joi un parlamentar sud-coreean. Rapoarte similare au fost emise şi de Kiev şi Washington, potrivit AFP. De asemenea, parlamentarul a raportat „plângeri în rândul armatei ruse că trupele nord-coreene, din cauza lipsei lor de cunoștințe despre drone, sunt mai degrabă o povară decât un avantaj”.

UPDATE Keith Kellogg, pe care Donald Trump l-a însărcinat cu negocierile privind încheierea războiului din Ucraina, va vizita țara înainte de învestirea președintelui ales al SUA în ianuarie, a declarat Volodimir Zelenski în fața jurnaliştilor la Bruxelles, în noaptea de miercuri spre joi, potrivit Kyiv Independent.

UPDATE Marea Britanie ia în considerare o escaladare semnificativă a sprijinului său pentru Ucraina în contextul continuării conflictului cu Rusia, conform BBC. Recenta vizită a Secretarului Apărării John Healey la Kiev a declanșat discuții despre posibila desfășurare a trupelor britanice în Ucraina în scopuri de instruire, marcând o nouă etapă în susținerea Marii Britanii față de țara aflată în război, scrie AlephNews.

UPDATE Un parașutist rus a devenit „erou” în Rusia, după ce a anihilat o dronă ucraineană de recunoaștere cu o conservă de tocană. Fapta de „vitejie” a parașutistului din Divizia 98 Aeropurtată, prezentată pe larg în Argumentî i Fakti, Life, agenția URA, s-a petrecut în zona Ciasov Iar, lângă Bahmut, estul Ucrainei. Autenticitatea filmării și informațiile disponibile în presa moscovită nu pot fi verificate în mod independent, scrie Libertatea.

UPDATE Armata ucraineană a atacat cu rachete Storm Shadow o fabrică importantă din regiunea rusă Rostov, unde erau produse componente și combustibili pentru rachete. Localnicii au numărat cel puțin trei lovituri directe, în ciuda faptului că oficialii de la Moscova au declarat că dispozitivele occidentale au fost doborâte de antiaeriană.

Noi măsuri pe Nistru, la granița cu Ucraina: Al treilea baraj absorbant, instalat la Arionești
Noi măsuri pe Nistru, la granița cu Ucraina: Al treilea baraj absorbant, instalat la Arionești
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ „Scenariu dramatic”: Ce se va întâmpla în Moldova dacă prețurile la carburanți s-ar dubla
/VIDEO/ „Scenariu dramatic”: Ce se va întâmpla în Moldova dacă prețurile la carburanți s-ar dubla
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/VIDEO/ Directorul de la Spitalul Raional Hîncești a demisionat: Legătura cu moartea Ludmilei Vartic
/VIDEO/ Directorul de la Spitalul Raional Hîncești a demisionat: Legătura cu moartea Ludmilei Vartic

Control medical și psihologi pentru femei: Cum încearcă Rusia să crească natalitatea

femei insărcinată
18 martie 2026, ora 23:10

Ministerul Sănătății al Federației Ruse a actualizat recomandările pentru controlul medical reproductiv. Conform modificărilor, femeile care aleg să nu aibă copii vor fi direcționate către un psiholog. 

Aceasta se aplică pe baza chestionarului anamnestic completat de femeile între 18 și 49 de ani: dacă răspund „0” la întrebarea privind numărul de copii dorit, li se recomandă consult psihologic „pentru a le forma atitudini pozitive față de nașterea copiilor”. Bărbaților nu li se pun astfel de întrebări. 

În 2024, a fost lansat un program extins de control medical, care a relevat tulburări ale funcției reproductive la 12,9% dintre femei și 2,1% dintre bărbați, precum și anomalii la 9% dintre adolescenții de 15–17 ani. Vicepremierul Tatiana Golikova a menționat că aproape 25% dintre femei au renunțat la avort, salvând 42.000 de copii. În total, circa 168.000 de femei intenționau să facă avort în 2024.

La finalul anului 2024, Ministerul Sănătății a propus ca femeile care iau în calcul avortul să fie trimise la psihologi clinici pentru a fi convinse să renunțe, în scopul „menținerii sănătății reproductive”. 

Recent, deputata Ekaterina Stenyakina a propus eliminarea avorturilor din motive sociale de pe lista serviciilor acoperite de polița de asigurare medicală, argumentând că acest lucru ar contribui la îmbunătățirea demografiei, considerată „o chestiune de securitate națională”.

Încă o dronă rusească a survolat spațiul aerian al țării noastre, noaptea trecută. Aceasta a fost observată în zona punctului de trecere Palanca. /Calitatea apei din râul Nistru, de la Naslavcea și până la Vadul lui Vodă, arată rezultate bune. Dacă și următoarele analize vor confirma această tendință, stația de pompare de la Cosăuți ar putea fi redeschisă, ceea ce ar permite reluarea aprovizionării cu apă. /Atac în centrul Beirutului. O clădire de cu 10 etaje a fost distrusă complet de aviaţia israeliană. Ministerul Sănătății din Liban a anunțat că deflagrațiile au provocat moartea a zece persoane și rănirea altor 24.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O dronă rusească încărcată cu explozibil a căzut azi dimineață pe un câmp din Ștefan Vodă. Geniștii au o detonat-o în siguranță acum aproximativ o oră. /Procuratura Generală anunță că a pornit un proces penal pentru a investiga faptele care au provocat scurgerile de petrol în râul Nistru. Mai multe localități din nordul țării rămân și azi fără apă la robinete. /De dimineață, Ministerul de Externe i-a înmânat ambasadorului rus de la Chișinău o notă de protest. Măsura a fost luată în legătura cu poluarea principalei surse de apă a Moldovei, cauzată de un atac rusesc în Ucraina.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Situația de pe râul Nistru devine tot mai alarmantă. Autoritățile iau în considerarea instalarea unor diguri și filtre suplimentare, în zona Hidrocentralei de la Dubăsari, în timp ce nordul țării rămâne fără apă la robinete. /De la miezul nopții, prețul la motorină va depăși pragul psihologic de 27 de lei, ajungând să coste mai mult decât benzina. /Donald Trump cere sprijinul NATO pentru „securizarea” Strâmtorii Ormuz, pe fundalul creșterii fulminante a prețurilor la petrol. În paralel, Washingtonul poartă discuții cu Iranul, despre care spune că nu este încă pregătit pentru un acord de pace.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Alertă în nordul țării din cauza scurgerilor de petrol din râul Nistru. Autoritățile recomandă sistarea alimentării cu apă pentru mai multe localități, după ce ultimele probe, prelevate în zona Naslavcea, au prezentat riscuri pentru cetățeni. /În weekend, motorina va ajunge să coste mai mult decât benzina. Și astăzi șoferii au făcut cale întoarsă la unele benzinării, rămase cu rezervoarele goale. /NATO a anunțat că a doborât a treia rachetă iraniană care a intrat în spațiul aerian al Turciei. Autoritățile de la Ankara au cerut explicații din partea Iranului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Scumpirile la carburanți se țin lanț. ANRE anunță că prețul la benzină și motorină va crește și mâine, în timp ce ministerul Energiei avertizează că această tendință va continua și în următoarea perioadă. /Acciza la motorină, pentru fermieri, va fi compensată parțial de stat. Ministerul Agriculturii anunță că va oferi 140 de milioane de lei, care ar urma să acopere minimul necesar pentru lucrările de primăvară. /Petele uleiose de pe Nistru provin de la 1,5 tone de petrol care s-au scurs în râu, a anunțat azi ministerul Mediului. În timp ce autoritățile dau asigurări că nu există riscuri, locuitorii din Bălți au stat azi jumătate de zi fără apă la robinete.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O nouă explozie de prețuri la carburanți. Benzina și motorina vor depăși, peste noapte, pragul de 25 și, respectiv, 24 de lei per litru, anunță ANRE. În acest context, autoritățile vor să creeze stocuri strategice pentru cel puțin 90 de zile. /Noi reguli pentru livrarea gazelor din strânga Nistrului, propuse de Ministerul Energiei. Moldovagaz ar putea fi obligată să asigure rezerve pentru consumatorii din regiune. /Între timp, Iranul amenință că blocada petrolieră din strâmtoarea Ormuz va continua atâta timp cât Israelul și Statele Unite vor continua cu bombardamentele.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vicepreședintele raionului Hîncești, Dumitru Vartic a fost dat afară din PAS și este cercetat pentru abuz și violență în familie, după ce soția sa și-a pus capăt zilelor. /Prețurile la carburanți explodează pe fondul crizei din Orientul Mijlociu, iar Europa resimte impactul mai puternic decât SUA. /Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a doua săptămână. În ultimele două zile, mai multe depozite iraniene de petrol au fost distruse, în timp ce Teheranul și-a ales un nou lider suprem.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procurorii cer 3 ani de închisoare cu executare pentru complicele lui Nicanor Ciochină, în loc de 6 luni, cât i-a dat prima instanță. /Constantinov, Nesterovschi și Lozovan au fugit în regiunea transnistreană, dar poliția nu poate interveni pentru a-i reține. Aceștia s-ar afla în locuri protejate de militarii ruși, iar o eventuală operațiune i-ar pune în pericol pe polițiștii noștri, afirmă șeful IGP Viorel Cernăuțeanu. /Războiul din Orientul Mijlociu se intensifică: Israelul a bombardat masiv gruparea Hezbollah din Liban, Iranul amenință cu represalii, în timp ce Donald Trump dă asigurări că Teheranul nu are nicio șansă în acest război.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Președintele Parlamentului cere intervenția autorităților pentru a curma tentativele petroliștilor de a specula cu prețurile la carburanți, în contextul războiului din Orient. /Primii 82 de moldoveni, rămași blocați în Emiratele Arabe Unite, au revenit azi dimineață în Moldova, anunță autoritățile. Situația din Orientul Mijlociu a umflat spectaculos prețurile la biletele de avion, acestea ajungând să coste peste 30 de mii de lei. /Președintele american crede că ofensiva asupra Iranului va dura până la două luni, după ce zilele trecute declara că războiul se va încheia în cel mult o lună.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un bărbat din sectorul Botanica al capitalei a fost găsit carbonizat în locuința sa, cuprinsă de flăcări. Salvatorii au intervenit cu autoscara de exterior, pentru a evacua oamenii din clădire. /Prețul la motorină, va crește de mâine cu peste 50 de bani, anunță ANRE, în timp ce guvernul a instituit azi stare de alertă în domeniul energetic pentru următoarele 60 de zile. /Între timp, războiul din Orientul Mijlociu a ajuns într-o țară membră NATO. Turcia anunță doborârea unei rachete balistice iraniene, aproape de granița cu Siria.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fermierii cer Guvernului rambursarea accizei la motorină, în condițiile în care majorările în lanț ale prețurilor la carburanți le afectează deja activitatea. De mâine, motorina va fi mai scumpă cu tocmai 34 de bani. /Se vrea înlăturarea lui Igor Dodon de la conducerea PSRM. Liderul socialiștilor se plânge că mai mulți colegi de-ai săi ar complota împotriva sa și ar vrea ca el să ajungă la pușcărie pentru a-i lua locul. /Războiul din Orientul Mijlociu continuă pentru a patra zi, cu atacuri reciproce între Israel și Liban, care s-a alăturat Iranului în conflict. În ultimele 24 de ore, atât Teheranul cât și Tel Aviv au fost ținta unor bombardamente masive.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În cea de-a treia zi de război în Orientul Mijlociu, Israelul anunță eliminarea unor oficiali de rang înalt din spionajul iranian, în timp ce Teheranul a lansat un val de atacuri cu rachete către Țara Sfântă și alte state din Golf. /Astăzi se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru. Cu această ocazie, în toată țara au avut loc ceremonii de comemorare a celor peste 300 de cetățeni, căzuți pe câmpul de luptă. /Primarul Ion Ceban crede că reținerea conducerii orașului Durlești ar fi fost pusă la cale de guvernare care ar vrea să numească, în fruntea primăriei, un reprezentant PAS.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nicanor Ciochină va sta 7 ani la închisoare pentru accidentarea mortală a adolescentului de la Boldurești. Mama băiatului a izbucnit în lacrimi în momentul în care magistrații au pronunțat sentința. /Primărița din Durlești, viceprimarul și încă 6 persoane au fost reținute de CNA în urma unui val de percheziții desfășurate în această dimineață. Toți sunt vizați într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice. /Fostul prim-vicepremier și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost găsit mort în locuința sa din Caragaș, raionul Slobozia. Anchetatorii din stânga Nistrului examinează versiunea unui jaf soldat cu omor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cercetarea judecătorească în dosarul în care Vlad Plahotniuc este învinuit de furtul miliardului s-a încheiat cu citirea declarațiilor martorului secret, care a descris tranzacții și achiziții atribuite oligarhului, în valoare de sute de milioane de euro. /După aproape un an de blocaj, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a discutat, astăzi, la Tiraspol cu așa numitul ministru de externe al administrației separatiste. /Rușii au lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu drone și rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina. Zeci de civili din Harkov, Kiev și Krivoi Rog au fost răniți, între care și copii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Moldsilva - în vizorul autorităților. În timp ce ministerul Mediului anunță ca a descoperit defrișări ilegale la Ghidighici și a demis mai mulți șefi de ocoale silvice, CNA anchetează, în paralel, delapidarea fondurilor pentru împăduriri la Iargara. /Start reparației străzilor din capitală. Primăria anunță că a început lucrările, iar primele, vor fi cârpite, craterele de pe arterele principale. Între timp, vulcanizările abia de fac față numărului mare de mașini avariate. /Imagini apocaliptice în estul Braziliei unde sunt cel puțin 32 de morți și 40 de oameni dispăruți. Regiunea este puternic afectată de inundații masive, provocate de ploile torențiale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se împlinesc patru ani de când, în dimineața de 24 februarie 2022, Ucraina s-a trezit în sunet de explozii. În câteva minute, milioane de oameni au înțeles că viața lor se schimbase pentru totdeauna. /O lume întreagă și-a arătat solidaritatea cu Ucraina. Drapelul țării vecine a fost arborat în mai multe state europene, inclusiv la instituțiile UE din Bruxelles. Lideri internaționali, printre care conducerea Republicii Moldova, au transmis mesaje de sprijin și au apreciat efortul Ucrainei de a menține pacea în Europa. /Când invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a ajuns la 1.418 zile, luna trecută, a egalat durata campaniei prin care Moscova a învins Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost audiat astăzi pentru prima dată în dosarul fraudei bancare. Ex-liderul democrat s-a plâns că procesul se desfășoară cu încălcări și a declarat că dosarul i-ar fi fost fabricat la comandă. /5 persoane au fost reținute în urma a 40 de percheziții desfășurate în mai multe primării și la un operator economic, într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor naționale și europene destinate infrastructurii. /Cel puțin două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui atac cu drone rusești în Regiunea Odesa. Atacuri au fost raportate și în Regiunea Dnipropetrovsk.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Oamenii legii anunță că in urma perchezițiilor desfășurate ieri în cazul pregătirii asasinatelor mai multor persoane publice din Ucraina, au fost reținuți 11 suspecți, atât în țara vecină cât și în Moldova. 3 dintre aceștia au fost plasați azi în arest. /Premierul Alexandru Munteanu anunță un nou termen pentru darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Potrivit lui, aceasta va deveni funcțională nu în martie, cum spunea Maia Sandu, ci în luna mai. /Ambasada Republicii Moldova din Iran avertizează cetățenii să evite călătoriile în statul islamic și să părăsească țara pe rute sigure, pe fondul riscurilor de securitate crescute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții de amploare în Republica Moldova într-un caz ce vizează planuri ale serviciilor ruse de a lichida persoane publice din Ucraina. /Alertă sanitară. A fost întregistrat primul caz de variola maimuței în Republica Moldova. ANSP a demarat ancheta epidemiologică. /Oamenii legii anunță că au deconspirat o schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei în domeniul construcțiilor, arhitecturii și design-ului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul portocaliu de ninsori și viscol, intrat în vigoare aseară, a lăsat fără lumină mii de gospodării din sudul țării. A fost sistată circulația camioanelor pe mai multe șosele, iar zeci de autospeciale au fost antrenate la deszăpezirea drumurilor. .Nu există premise pentru scumpirea curentului electric, a declarat azi ministrul Energiei, la două zile după ce Premier Energy și FEE Nord a cerut majorarea tarifelor. .Negocierile de pace Rusia–Ucraina de la Geneva se încheie fără progrese, în timp ce atacurile aeriene rusești continuă. Liderul de la Kiev acuză Rusia că amână în mod deliberat progresul către un acord care să pună capăt războiului.

/VIDEO/ Dosar penal după moartea Ludmilei Vartic: Ce statut are mama victimei. „Orice dubiu poate fi eliminat”
/VIDEO/ Dosar penal după moartea Ludmilei Vartic: Ce statut are mama victimei. „Orice dubiu poate fi eliminat”
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
/VIDEO/ Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/VIDEO/ „Tătuca” de la Minsk: Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali apreciați de moldoveni
/VIDEO/ „Tătuca” de la Minsk: Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali apreciați de moldoveni

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.