Companiile care vor deschide afaceri în industria prelucrătoare cum ar fi: electronică, chimică, farmaceutică, auto, textilă sau alimentară vor primi 60 la sută din banii investiți înapoi. Un mecanism de susținere din partea statului a fost lansat de Ministerul Economiei și va fi funcțional până în 2026.
Potrivit proiectului, 25 la sută din suma suportului acordat vor fi alocați imediat sub formă de granturi nerambursabile, în timp ce restul, vor fi oferiți sub formă de scutiri la impozitul pe venit.
„Azi, acest sector contribuie cu doar 8% la Produsul Intern Brut, într-o țară cu economie dezvoltată, în țările europene acest sector ar trebui să fie la cel puțin 20%. Industria prelucrătoare oferă locuri de muncă pentru 85.000 de moldoveni, aproape 14% din forța de muncă a țării noastre depinde de acest sector, dar adevărul este că decenii la rând industria a fost ignorată iar dezvoltarea a fost lentă”,a declarat ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba.
Companiile trebuie să îndeplinească și câteva condiții. Investiția trebuie să fie nouă și să nu fie mai mică de 10 milioane de lei. Dosarele pot fi depuse din data de întâi ianuarie, iar bugetul asistenței este de peste două miliarde de lei.





















