Clubul Ordabasy din Kazahstan a anunțat oficial numirea tehnicianului moldovean Andrei Martin în funcția de antrenor principal al echipei. Știrea a fost făcută pe pagina de socializare oficială a clubului.
„Andrei Martin – noul antrenor principal al clubului Ordabasy. Specialistul din Moldova a venit astăzi la Șimkent pentru a semna un contract cu clubul. Anterior, Andrei Mihailovici a lucrat la echipa „Petrocub”. În sezonul 23/24, a câștigat campionatul și Cupa Moldovei, ducând echipa în faza grupelor Ligii Conferințelor UEFA. Îi dorim mult succes lui Andrei Martin la clubul nostru! Bun venit!”, se arată în comunicatul clubului.
Sezonul actual, formația kazahă a obținut locul 4 în clasament și calificarea în UEFA Conference League.
De-a lungul istoriei, au câștigat în 2023 campionatul intern, de două ori Cupa Kazahstanului și o singură dată, Supercupa Kazahstanului.
Andrei Martin, aflat la cârma lui Petrocub Hîncești din anul 2023, a reușit să câștige din primul sezon campionatul intern, Cupa Moldovei și să se califice în UEFA Conference League, unde echipa sa a obținut două remize. De-a lungul carierei, a mai antrenat Dacia Buiucani și a fost antrenor secund la o serie de cluburi din Rusia, România și Azerbaidjan.