În partida din Serie B dintre Juve Stabia și Cesena, oaspeții au deschis scorul în minutul 21 prin Romano Floriani. Fundașul a sărbătorit golul cu salutul nazist, iar fanii i-au scandat familia în cor și au preluat și ei salutul, transmite DigiSport.
Sportivul, despre care nu s-a știut până acum, s-a dovedit a fi strănepotul dictatorului italian Benito Mussolini. Cu această ocazie, tânărul fotbalist a decis să-și treacă numele strămoșului său pe spatele tricoului.
Potrivit imaginilor postate pe reţelele sociale, pentru a sărbători golul, sute de suporteri ai clubului din oraşul Castellammare di Stabia, în apropiere de Napoli, au strigat de mai multe ori „Mussolini ” la îndemnul crainicului stadionului, făcând ceea ce seamănă cu un salut roman sau nazist, cu braţul întins spre orizont.
video: x/kapetanclank
Federația Italiană de Fotbal (FIGC) a demarat o anchetă care vizează comportamentul suporterilor lui Juve Stabia.
„Personalul Procuraturii Federale (FIGC) va trimite un raport privind incidentul, însoțit de documente video, judecătorului sportiv al Ligii Serie B pentru a se pronunța”, a precizat autoritatea în comunicat.
Fundaşul în vârstă de 21 de ani s-a format la Lazio, care l-a împrumutat vara trecută la Juve Stabia, după un sezon 2023/2024 în Serie C. Cota sa de piață este de 400 de mii de euro.
De la sosirea sa, fundaşul dreapta, al cărui tricou este marcat cu un F urmat de Mussolini, a jucat în fiecare meci pentru echipa sa, care ocupă în prezent locul 4 în Serie B.
Mama sa, Alessandra, fost deputat italian şi european, este nepoata lui Benito Mussolini, fondatorul fascismului, care a condus Italia între 1922 şi 1943.




































