Trei ofițeri de patrulare din municipiul Chișinău au fost condamnați pentru corupere pasivă. Aceștia ar fi cerut și primit de la un șofer 400 de euro, aproximativ 8.000 de lei, pentru a nu întocmi un proces-verbal. Ofițerii ar putea sta 5 ani de închisoare, cu interdicția de a ocupa funcții publice.
Procesul-verbal pe care șoferul „l-a soluționat” prin mită ar fi dus la aplicarea unei amenzi de 25.000 de lei cu evacuarea vehiculului într-o parcare specializată.
Instanța a recunoscut inculpații vinovați de corupere pasivă și i-a condamnat. Doi dintre ofițeri au fost condamnați la 5 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de probă de 3 ani, amendă de 350.000 de lei și interdicția de a ocupa funcții publice timp de 8 ani. Cel de-al treilea ofițer, acuzat de complicitate, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de probă de 2 ani, amendă de 30.000 de lei și interdicția de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 7 ani.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, cauza penală a fost pornită în mai 2022, în urma unui autodenunț. Urmărirea penală a durat 5 luni, iar procesul de judecată mai bine de 2 ani.
În vederea asigurării executării pedepsei cu amendă, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor condamnaților, iar din contul acestora, în folosul statului, a fost confiscat solidar echivalentul sumei de 400 de euro.
Inculpații nu și-au recunoscut vinovăția. Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.