Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

/VIDEO/ Istoria unei mame care a aflat că are cancer, când fiul ei lupta cu leucemia: „Durere și multe lacrimi”

Captură de ecran 2024-12-27 112957
29 decembrie 2024, ora 04:37

Natalia Vîlcu a luptat să-și salveze fiul bolnav de leucemie, iar ulterior a descoperit că și ea suferă de cancer. Gheorghe, care avea 11 ani atunci când a fost diagnosticat, a murit în iarna anului 2019, iar despre cum a reușit să treacă prin aceste încercări și cum sprijină acum alți oameni aflați în aceeași situație, Natalia ne-a povestit în cadrul emisiunii „Iubește viața” de la TV8.

Totul s-a început în anul 2018, atunci când a observat că unul dintre copii, Gheorghe, era mai neobișnuit. Natalia își aduce aminte că în luna martie, băiatul său arăta mai obosit, nu avea nicio poftă de mâncare, iar inițial părinții credeau că este vorba de suprasolicitarea de la școală.

„El a ajuns la starea în care noi am fost nevoiți să chemăm ambulanța. Am plecat la Centrul Mamei și Copilului. Era 23 martie, dar căzuse o zăpadă, transportul mergea greu. A fost consultat de mai mulți medici, era vineri seara, iar aceste două zile care au urmat au fost de coșmar. În fiecare zi, orice medic care venea, venea cu un nou diagnostic”

După colectarea analizelor, gândul familiei era să plece peste hotare pentru tratament.

„Gândul nostru era unde plecăm, ce vindem, de unde facem banii... eram încrezută că pute trata doar peste hotare. Ulterior am fost internați la Institutul Oncologic. Starea lui Gheorghe se înrăutățise în 5 zile, că practic nu mai putea fi transportat undeva. La Institutul Oncologic, în secția pediatrie, am întâlnit medici care mi-au dat foarte multe speranțe.”

Cum a suportat Gheorghe tratamentul de la Chișinău?

„Gheorghe a fost un copil foarte revoltător. El nu accepta multe lucruri și prefera să le spună. Pentru el cel mai mare șoc a fost când i-au spus medicii că va trebui să stea trei luni în spital, fără să meargă acasă, pentru că el era obișnuit cu frații, colegii. Dar, s-a resemnat. El a fost un copil, care nu prea știa ce înseamnă spital. Uneori avea stări de furie, uneori avea stări de liniște, putea să nu scoată un cuvânt toată ziua.”

După luni de tratament, în familia lor a răsărit o rază de soare, iar medicii au anunțat că tratamentul a fost încheiat, iar Gheorghe ar fi învins boala. 

Cum a fost diagnosticată Natalia cu cancer?

După ce băiatul a fost externat și urma să treacă acasă tratamentul de menținere, Natalia a început paralel să facă investigații la disconfortul pe care îl simțea de ceva timp, o durere la subrațul drept. În urma investigațiilor, medicii de la București i-au spus că este vorba de mărirea ganglionilor limfatici. La București a efectuat o operație de extirparea ganglionilor, pentru ca medicii să înțeleagă dacă aceasta ar fi fost problema. 

„Eu am uitat de acele analize făcute la București, mă simțeam bine. Ulterior, am primit un telefon, mi s-a zis că este nevoie de o investigație suplimentară, pentru că ceea ce ei considerau că sunt ganglioni măriți, toți de fapt aveau metastaze... Am încercat să apelez la sistemul medical italian, dar ei au pus condiția să trec toate investigațiile de la zero, ca să mă poată lua în tratament. Eu nu-mi puteam permite, asta însemna o lună și timp nu era. Medicii cu care țineam legătura spuneau că nu e timp de așteptare. Am găsit o clinică unde m-am tratat la Timișoara.”

Recidivă în diagnoza lui Gheorghe și plecarea în Italia

„Lunile iulie, august, septembrie 2019, a fost o perioadă despre care nu-mi place să-mi aduc aminte, pentru că Gheorghe a început să se simtă rău brusc. Pe fon de tratament de menținere, am început să-l investigăm și am descoperit că a făcut o recidivă timpurie pe fon de tratament. Noi știam că un ultim remediu ar putea fi un transplant de măduvă, care în Moldova nu se putea face. Respectiv, ne-am concentrat să găsim o clinică peste hotare, în care să putem face acest transplant. Starea lui începea să se deterioreze destul de rapid.”

Această clinică au găsit-o la Torino, în Italia: „Ei ne-au acceptat. În dimineața zilei de 22 septembrie, noi am plecat. Au urmat trei zile de coșmar, starea lui se înrăutățise foarte mult și a fost nevoie chiar de resuscitări. Medicii trebuiau să-l stabilizeze înainte de a începe orice alt tratament. Am rezolvat problema cu actele și într-o săptămână a primit asigurare medicală.”

Ulterior, medicii din Italia au descoperit în plămânii lui Gheorghe o ciupercă, o boală a aerului murdar. Respectiv, ei au pus la o parte tratamentul pentru cancer și urma să rezolve problema cu această ciupercă din plămâni: „Așa ne-am tratat până-n noiembrie, trei luni. Se părea că era o îmbunătățire, medicii erau optimiști, țineau ciuperca sub control, iar faptul că au dat la o parte tratamentul cancerului, s-a făcut simțit. Noi am ajuns într-o situație medicală în care, orice nu s-ar fi făcut era în detrimentul lui. Tratamentul pentru ciupercă era în detrimentul tratamentului pentru cancer, iar tratamentul pentru cancer favoriza creșterea ciupercii. Medicii ne-au spus că nu mai era mult timp.” 

Pe 23 decembrie 2019, Gheorghe s-a stins din viață.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/PROMO/ Consilier PAS cu investiții imobiliare în suburbiile Capitalei: O nouă investigație Cutia Neagră PLUS, astăzi, de la 19:45!
/PROMO/ Consilier PAS cu investiții imobiliare în suburbiile Capitalei: O nouă investigație Cutia Neagră PLUS, astăzi, de la 19:45!
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Trafic restricționat în centrul Chișinăului de Ziua Vinului: Cum va circula transportul public
Trafic restricționat în centrul Chișinăului de Ziua Vinului: Cum va circula transportul public

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente