AC Milan și AS Roma au remizat, în ultimul derby al anului din Serie A, scor 1:1. Paulo Fonseca, antrenorul celor din Milano, a fost eliminat pentru proteste în timpul jocului, iar după meci a fost dat afară de conducerea clubului, transmite Eurosport.
Potrivit lui Fabrizio Romano, Sergio Conceiçao îi va lua locul. Noul tehnician a acceptat condițiile puse de club și va semna un contract valabil pe un sezon și jumătate, adică până în vara lui 2026.
Conceiçao și agentul său, Jorge Mendes, așteaptă îndeplinirea oficialităților necesare, iar cel mai probabil, AC Milan îl va anunța oficial astăzi.
Paulo Fonseca a fost așteptat de jurnaliști în timp ce părăsea stadionul și a confirmat despărțirea de Milan, în pofida lipsei anunțului oficial.
„Da, nu mai sunt antrenorul lui AC Milan. Asta e viața. Sunt conștient că am făcut tot ce mi-a stat în putință”, a declarat Fonseca la plecarea de pe San Siro.
video: x/MilanEye
Formația milaneză încheie anul pe locul 8 în Serie A și pe 12 în Champions League, fiind sigură de calificarea în play-off-ul pentru optimi ai competiției internaționale.
Sergio Conceiçao o preia pe Milan din postură de antrenor liber de contract, după despărțirea din această vară de FC Porto. Tehnicianul de 50 de ani a cucerit 11 trofee în cei 7 ani petrecuți la Porto, inclusiv trei titluri de campion.
Aventura lui Paulo Fonseca în Milano s-a încheiat după doar șase luni și 24 de partide.




































