Buletinele de vot folosite în regiunea transnistreană pentru alegerile din Federația Rusă au fost, tipărite, cel mai probabil, chiar în regiune. Asta susține vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Cât ține de trimiterea lor în Federația Rusă, pentru a fi numărate, autoritățile nu pot nici măcar să presupună cum are loc acest exercițiu ilegal.
Potrivit lui Serebrian, ținând cont că Moscova a decis să deschidă secții de votare în regiunea secesionistă fără acordul Chișinăului, în general, organizarea alegerilor prezidențiale rusești în stânga Nistrului este ilegală.
„Căile legale nu au fost folosite. Există diferite supoziții, cel mai probabil, aceste buletine de vot au fost tipărite chiar pe loc pentru a se evita trecerile prin punctele de frontieră, dar referitor la modalitatea cum vor ajunge înapoi în Federația Rusă, foarte greu de spus. În orice caz, hotarele Republicii Moldova sunt controlate și iarăși, căi legale de ducere și aducere a acestor buletine de vot nu există”, a spus vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
Amintim că ieri ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, i-a fost înmânată o notă de protest din partea Ministerului nostru al Afacerilor Externe.
Ulterior, Vasnețov a declarat că poziția Moscovei este argumentată prin numărul mare de cetățeni ruși în stânga Nistrului, dând astfel de înțeles că Rusia va sfida nota de protest a Chișinăului.