Aliona Miron este primul judecător în funcție al Curții Supreme de Justiție (CSJ), care a promovat evaluarea externă a integrității etice și financiare. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat raportul Comisiei Vetting.
„Conform concluziilor Raportului, Comisia a conchis, în unanimitate, că judecătorul Curții Supreme de Justiție, Aliona Miron, corespunde criteriilor de integritate etică și financiară identificate în Legea nr. 65/2023”, menționează CSM.
În următoarele două săptămâni, CSM planifică examinarea în ședință a rapoartelor Comisiei de evaluare externă cu privire la celelalte candidaturi la funcția de judecător, Viorica Puica și Sergiu Brigai.
TV8.md reamintește că pe 19 ianuarie, președinta interimară a CSJ, Aliona Miron, a declarat, în cadrul unor discuții cu membrii CSM, că evaluarea integrității financiare și etice, dar și neîncrederea în reformele aplicate de stat sunt principalele motive pentru care judecătorii nu se grăbesc să aplice pentru funcțiile vacante de la CSJ.
Datele statistice arată că în 2023 s-au examinat de două ori mai puține dosare decât un an mai devreme. Aliona Miron spune că la Curtea Supremă de Justiție este nevoie de încă cel puțin 17 magistrați, pe lângă cei 11 care activează în prezent. Doar că și acomodarea noilor-veniți poate dura câteva luni. Dacă în 2022, fiecăruia îi revenea puțin peste 400 de cauze, acum fiecare magistrat trebuie să ia decizii pe circa o mie.
Salariul unui judecător de la Curtea Supremă de Justiție variază între 17 și 28 de mii de lei. Pentru a-i motiva să nu se teamă de evaluarea integrității financiare și etice, statul le-a promis celor care vor promova testul lefuri duble.