Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1468: Atac masiv, stare de urgență și moarte misterioasă. Rusia se teme că ar putea fi ținta lui Trump

Armata israeliană a atacat o unitate medicală cheie din Gaza: „Hamas folosește spitalele drept centre pentru terorism”

missing
15 februarie 2024, ora 16:41

Forțele speciale ale Israelului au efectuat un raid asupra complexului medical Nasser, principalul spital din sudul Fâșiei Gaza, aflat sub asediu. Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au declarat că în interior se ascund luptători Hamas și că acolo s-ar putea afla și cadavrele ostaticilor israelieni.

Un purtător de cuvânt al Hamas a negat acest lucru, calificându-l drept „minciuni”, scrie BBC.

Spitalul Nasser, din Khan Younis, este unul dintre puținele care mai funcționează în Gaza.

Această operațiune vine la o zi după ce IDF a ordonat ca mii de persoane strămutate care se adăpostiseră în acest loc să plece.

Purtătorul de cuvânt al FDI, Daniel Hagari, a declarat că forțele urmăresc să ajungă la luptătorii Hamas din interior, „inclusiv la cei suspectați de implicare în masacrul din 7 octombrie”.

Acesta a mai spus că armata are „informații credibile” că Hamas a ținut ostatici în spitalul Nasser, iar trupurilor unor ostatici care au decedat ar putea fi ascunse în prezent acolo. 

„Așa cum s-a dovedit cu spitalele Shifa, Rantisi, Al Amal și multe alte spitale din Gaza, Hamas folosește în mod sistematic spitalele ca centre pentru terorism”, a precizat Hagari.

Armata israeliană a declarat că a asigurat personalul spitalului Nasser că pacienții și personalul nu sunt obligați să plece și că medicii pot continua să trateze pacienții din Gaza.

Dr. Ashraf al-Quadra, un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a negat acest lucru, afirmând că trupele israeliene au forțat conducerea spitalului să „țină pacienții la terapie intensivă fără echipament medical”.

Miercuri, biroul umanitar al ONU a declarat că au existat acuzații de atacuri asupra complexului, punând în pericol viețile medicilor, pacienților și persoanelor strămutate.

Organizația medicală de caritate Medicins San Frontieres a declarat că cei cărora li s-a ordonat evacuarea se confruntă cu o alegere imposibilă: să rămână „și să devină o țintă potențială” sau să plece „într-un peisaj apocaliptic” de bombardamente.

Israelul și-a lansat ofensiva militară după ce valuri de luptători Hamas au pătruns prin granița israeliană la 7 octombrie, ucigând aproximativ 1.200 de persoane - în principal civili - și luând ostatici în Gaza alte 253 de persoane.

Ministerul Sănătății, condus de Hamas, afirmă că peste 28.600 de persoane, în special femei și copii, au fost ucise în atacurile israeliene. Israelul afirmă că scopul său este de a distruge Hamas și de a asigura întoarcerea ostaticilor.

Cazul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu a ajuns simbolul unui conflict mai amplu dintre cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova. În 2025, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a decis definitiv că dreptul de folosință asupra bisericii aparține Mitropoliei Basarabiei. Clădirea este monument istoric și proprietatea statului, administrată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre responsabilitatea statului, rolul justiției, implicarea politicului și despre cum pot fi gestionate echitabil cele peste 600 de biserici aflate în proprietatea publică.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Persoane și companii, conectate la Șor, Plahotniuc sau Andronachi, au fost excluse subit în ultimii ani din lista de sancțiuni a SIS. Printre cei radiați se regăsesc personaje controversate, penali, dar și persoane care s-au apropiat de actuala guvernare. „Evadare din lista neagră”, o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul premier Ion Sturza, invitat la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În căutarea dreptății pentru copiii schilodiți sau decedați. Ce pot face părinții ai căror copii au decedat ori s-au traumat pe terenurile gestionate de autorități? Cine mai poate să-i ajute? Unde să-și caute dreptatea? Doar la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ambasadorul Ucrainei, Rahovei Paun, la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vama – între securitate, contrabandă și corupție. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în premieră la Cutia Neagră PLUS. detalii despre contrabanda de arme și cazul Leușeni. rețele criminale, droguri, țigări și trafic transfrontalier. Transnistria – zonă gri pentru controlul vamal și integrarea UE. corupția din interiorul Serviciului Vamal. arestări, dosare penale și funcționari suspendați. taxe vamale pentru colete online (Temu, AliExpress). legături politice, protecție și lipsă de integritate.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
PAS a primit un nou mandat de guvernare: a fost un vot de încredere sau unul strict pentru integrarea europeană? Discutăm despre schimbările (sau lipsa lor) din actul de guvernare, un prim-ministru surpriză, noii miniștri și emisarii speciali. Analizăm retragerea anunțată a lui Ilan Șor și consecințele pentru Orhei și Comrat, dar și despre justiție: Plahotniuc, condamnări fără detenție și dosare care ridică semne de întrebare. Invitați: Igor Boțan, director executiv ADEPT; Eremei Priseajniuc, expert independent; Dorian Istratii, deputat PAS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este posibil să cumperi 10 ari de pământ în luxosul cartier din Valea Morilor cu 50 de euro? Sau 7 ari de teren pentru construcții lângă Circ cu 700 de lei? Pentru Vlad Andronachi și un alt fost fruntaș PD - a fost posibil! Ce se construiește astăzi pe terenurile cumpărate pe bănuți, vedeți la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine a finanțat în realitate campaniile de pe TikTok ale lui Vasile Costiuc? Ferme de boți și bani veniți din afara țării. /Rețeaua Șor, destabilizări și miliarde în cripto – ce s-a pregătit înainte de alegeri și cine a ajuns totuși în Parlament? /Fugarii revin în scenă: Plahotniuc, Țuțu, Andronachi – toți la Penitenciarul 13. Ce planuri se pun la cale din interior? /Răspunsuri la aceste întrebări și nu doar aflați astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitat: șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Apropierea fără precedent a Moldovei de UE a generat o ofertă bogată de partide și blocuri proeuropene pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În tabăra proeuropeană a partidelor deja cunoscute li s-au alăturat proiecte politice mai noi, unele dintre ele cu totul neașteptate, cu politicieni care până nu demult serveau cauzei ruse în Moldova. Cine sunt politicienii care de-a lungul anilor și-au schimbat radical retorica, vedeți în noul material de la Cutia Neagră PLUS.

Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei zile până la vacanța de primăvară 2026: Cât se vor odihni elevii din Moldova
Trei zile până la vacanța de primăvară 2026: Cât se vor odihni elevii din Moldova
/INFOGRAFIC/ TV8.md, lider absolut în topul credibilității presei online din Republica Moldova
/INFOGRAFIC/ TV8.md, lider absolut în topul credibilității presei online din Republica Moldova
/ULTIMA ORĂ/ Primărița de Durlești, Eleonora Șaran, va sta 30 de zile în arest: Ce se va întâmpla cu viceprimarul Mihai Enachi
/ULTIMA ORĂ/ Primărița de Durlești, Eleonora Șaran, va sta 30 de zile în arest: Ce se va întâmpla cu viceprimarul Mihai Enachi

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1468: Atac masiv, stare de urgență și moarte misterioasă. Rusia se teme că ar putea fi ținta lui Trump

02 martie 2026, ora 16:59

În ziua 1468 de război, un terminal petrolier din Novorossiisk a fost lovit de drone ucrainene care au provocat mai multe incendii. Mai multe locuințe și trei grădinițe au fost avariate, iar în orașul din sudul Rusiei a fost declarată starea de urgență. Pe de altă parte, atacurile Moscovei s-au soldat cu victime în Ucraina. Între timp, acoliții lui Vladimir Putin cer ca Rusia să se alăture războiului din Iran cu „toate mijloacele posibile”, pe fondul temerii că Moscova ar putea fi următoarea țintă a lui Donald Trump.

Rusia va accepta garanțiile de securitate ale SUA pentru Ucraina, susține șeful Biroului prezidențial ucrainean, Kirilo Budanov. Pe de altă parte, Rusia ia în calcul retragerea din negocierile de pace cu Ucraina, pe fondul blocajului privind concesiile teritoriale, relatează Bloomberg, citând surse apropiate discuțiilor. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că speră ca războiul din Orientul Mijlociu să nu afecteze discuţiile tripartite Ucraina-Rusia-SUA care vor avea loc între 5 şi 8 martie. Totodată, în Rusia continuă seria de decese misterioase ale unor personaje cunoscute: cadavrul unui om de afaceri, care s-ar fi sinucis, a fost găsit într-un hotel din Moscova. 

UPDATE O extindere a conflictului din Orientul Mijlociu ar putea provoca cea mai gravă perturbare a pieţei de gaze de la invazia rusească în Ucraina, care a dat peste cap comerţul global în urmă cu patru ani, transmite Bloomberg.

UPDATE Alexandr Dughin avertizează că Rusia ar putea urma scenariul Iranului după eliminarea liderului suprem Ali Khamenei. Ideologul „lumii ruse” spune că Vladimir Putin ar putea fi următoarea țintă a lui Donald trump și cere militarizare totală și mobilizare imediată. Într-o serie de mesaje publicate pe rețelele de socializare, Dughin a descris situația drept una critică pentru Kremlin. „Clopotul final a sunat pentru Rusia”, a scris acesta, sugerând că strategia de a crea impresia unei stabilități interne s-a epuizat. „Cred că strategia de a crea impresia că totul este bine în Rusia și că viața continuă în pace s-a epuizat. Următorii suntem noi”, a adăugat el, potrivit Adevărul. Ideologul rus a legat direct soarta Moscovei de evoluțiile din Iran.

UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat luni că speră în continuare că discuţiile tripartite Ucraina-Rusia-SUA vor avea loc între 5 şi 8 martie, în pofida războiului în Orientul Mijlociu care provoacă temeri Kievului în legătură cu un potenţial impact asupra livrărilor de sisteme de apărare antiaeriană, potrivit AFP, conform Agerpres. "Nu putem confirma astăzi că reuniunea va avea loc la Abu Dhabi, dar nimeni nu a anulat-o. Întâlnirea ar trebui să aibă loc", a spus Zelenski în cadrul unei conferinţe de presă.

UPDATE Temerile legate de o posibilă escaladare a conflictului global cresc, după ce apropiați ai președintelui rus Vladimir Putin au cerut ca Rusia să sprijine Iranul „prin toate mijloacele posibile” în confruntarea cu Statele Unite. Declarațiile vin pe fondul îngrijorărilor exprimate la Moscova că Rusia ar putea deveni următoarea țintă a președintelui american Donald Trump, scrie The Sun. Figuri dure din cercurile de putere de la Kremlin fac apel la crearea unei „coaliții militare” autoritare pentru a sprijini Teheranul, avertizând că Statele Unite vor „înlătura pe toată lumea pe rând” dacă Rusia nu intervine.

UPDATE Ambasada Rusiei la Așgabat a anunțat luni că rușii care nu pot părăsi Iranul ar putea pleca prin Turkmenistan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală care împarte o frontieră de 1.148 de kilometri cu nord-estul Iranului, relatează Reuters.

UPDATE Iranul are în plan atragerea statelor europene în război, acuză ambasadorul Israelului în Germania, Ron Prosor. Atacul cu dronă asupra unei baze aeriene britanice din Cipru reprezintă un semnal în acest sens, potrivit diplomatului.

UPDATE Curtea Supremă a Rusiei a calificat luni Comitetul anti-război din Rusia (CAR) al opozantului în exil Mihail Hodorkovski drept organizaţie "teroristă", interzicându-i activităţile în Federaţia Rusă pe fondul represiunii declanşate de Kremlin împotriva vocilor disidente, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

UPDATE O dronă rusească a lovit luni un tren de navetiști în regiunea Dnipropetrovsk, din centrul Ucrainei, ucigând o persoană și rănind șapte persoane, a anunțat viceprim-ministrul Oleksii Kuleba într-o postare pe platforma de mesagerie Telegram. Oficialii regionali au declarat că doi copii se numără printre cei răniți în atac, scrie Rador.

UPDATE Premierul britanic Keir Starmer a anunțat duminică, 1 martie, o decizie cu miză majoră de securitate: Regatul Unit va aduce „experți din Ucraina” pentru a sprijini statele din Golf în interceptarea dronelor iraniene, în contextul escaladării tensiunilor dintre Iran, SUA și Israel.

UPDATE Într-un discurs video, difuzat seara trecută, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că „situația din Orientul Mijlociu arată cât de dificil este să asiguri o protecție în proporție de 100%, împotriva rachetelor și dronelor Shahed“. Potrivit oficialului, Ucraina este gata să împărtășească experiența pe care a dobândit-o în domeniul apărării, în cei patru ani de război, și să ajute națiunile care au ajutat-o. Potrivit Ukrinform, acest lucru a fost afirmat într-un discurs video publicat pe conturile de social media ale președintelui.

UPDATE Președintele rus și-a exprimat condoleanțele pentru moartea liderului suprem al Iranului, ucis în urma loviturilor americane, în timp ce Moscova a sugerat posibile atacuri de represalii asupra Europei. Vladimir Putin este furios pe SUA după ce trupele americane s-au alăturat Israelului într-o serie de lovituri asupra Iranului, scrie Mirror.co.uk. Între timp, s-a confirmat că Operațiunea „Epic Fury” l-a ucis pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. Iranul a ripostat vizând baze aeriene americane din Orientul Mijlociu, lansând rachete spre Dubai, Kuweit și Bahrain.

UPDATE Întrebat în iunie anul trecut despre reacția Kremlinului în cazul eliminării ghidului suprem iranian Ali Khamenei, liderul rus Vladimir Putin nu a vrut să dea un răspuns. Pe atunci scenariul era ipotetic. Israelul și Statele Unite tocmai atacaseră Iranul în încercarea de a distruge programul său nuclear și conducerea regimului de la Teheran, comentează The Moscow Times. „Nici măcar nu vreau să discut despre această posibilitate. Nu vreau”, a declarat Vladimir Putin în cadrul Forumului Economic de la Sankt Petersburg.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a condamnat SUA pentru atacurile asupra Iranului, coordonate cu Israelul, pe care le califică drept o „agresiune directă”. „Pot spune doar că suntem în contact constant cu conducerea iraniană și discutăm situația din această țară. În același timp, continuăm dialogul cu conducerea statelor afectate de conflict, inclusiv cu statele din Golful Persic”, a declarat luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, citat de Reuters. Vladimir Putin și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la stabilizarea situației generale din Orientul Mijlociu.

UPDATE Kremlinul a exclus luni ca grupul BRICS, care grupează ţări precum Iran, Rusia şi China, să vină în ajutor Republicii islamice în războiul cu SUA şi Israel, relatează EFE, potrivit Agerpres.

UPDATE Aproximativ 70% dintre ucraineni nu cred că negocierile în curs dintre Ucraina, SUA și Rusia vor duce la o pace durabilă, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS), care a fost publicat luni și citat de Kyiv Independent. 

UPDATE La 34 de ani de la Războiul de pe Nistru, președinta Maia Sandu a cerut repetat retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova. Șefa statului a declarat că țara noastră trăiește „un veritabil război cognitiv” și a subliniat că „apărarea memoriei trebuie să fie parte a apărării naționale”, în contextul în care pacea și libertatea sunt din nou amenințate. Declarațiile au fost făcute la monumentul „Maica Îndurerată”, în cadrul Zilei Memoriei și Recunoștinței.

UPDATE Seria de decese misterioase ale unor personaje importante din Rusia continuă. Cadavrul omului de afaceri Umar Jabrailov a fost găsit într-un hotel din Moscova. Aparent, acesta s-a sinucis, iar publicațiile rusești pro-guvernamentale citate de Nexta relatează că un pistol a fost găsit în apropierea cadavrului. Fost senator, Jabrailov era cunoscut ca om de afaceri, precum și ca filantrop și om din înalta societate. El avea o relație cu prezentatoarea TV Xenia Sobceak și era menționat în dosarele Epstein.

UPDATE Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că în timpul nopții au fost respinse 172 de drone ucrainene, dintre care 67 deasupra Mării Negre și 66 în regiunea Krasnodar, unde se află Novorossisk. Numai că, potrivit Nexta, o rachetă a apărării aeriene ruse a lovit un bloc din oraș.

UPDATE Forțele ruse au lansat 94 de drone începând de duminică seară. 84 de drone au fost neutralizate în nordul, sudul și estul Ucrainei. 10 drone au lovit, însă, în patru locuri, au transmis Forțele Aeriene ale Ucrainei.

UPDATE Două fete de 9 și 15 ani au fost rănite într-un atac asupra localității Komîshuvakha din regiunea Zaporojie, a anunțat guvernatorul regional Ivan Fedorov. O casă a fost distrusă, iar clădirile învecinate au fost avariate de suflul exploziei. Iar șeful administrației militare a orașului Odesa, Serhiî Lîsak, a anunțat dimineață că un bloc a fost lovit în timpul atacului de dimineață. "În acest moment, nu există informații despre victime", a transmis oficialul, potrivit Spotmedia.

UPDATE O femeie a fost ucisă după ce o dronă rusească a lovit noaptea trecută o casă dintr-un sat din regiunea Cernigău. O instalație energetică din raionul Semenivska a fost, de asemenea, vizată de drone. Viaceslav Ceaus, șeful administrației militare regionale, a anunțat că forțele ruse au atacat regiunea de 40 de ori în ultima zi, fiind raportate 67 de explozii, potrivit Spotmedia.

UPDATE Cinci persoane au fost rănite și 20 de clădiri au fost avariate, în urma unui atac ucrainean cu drone, desfășurat în timpul nopții, au anunțat autoritățile locale. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Andrei Kravcenko, citat de Reuters. Oficialul a publicat pe rețele de socializare imagini cu daunele provocate de atac. Potrivit edilului din Novorossisk, opt blocuri de locuințe, nouă case și trei grădinițe au fost avariate de valul de drone ucrainene. Guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratiev, a anunțat că în Novorossisk a declarat stare de urgență. "Toată noaptea, armata noastră a respins un atac masiv cu drone ucrainene. Cel mai puternic atac a lovit Novorossiisk, unde a fost declarată stare de urgență", se arată în mesajul lui Kondratiev. Acesta nu a menționat terminalul, dar canalul de Telegram Astra citat de Kiev Independent a relatat că obiectivul a fost lovit și au izbucnit mai multe incendii, scrie Spotmedia.

UPDATE Rusia a lansat în zori un atac masiv cu drone asupra orașului Krivoi Rog (regiunea Dnipropetrovsk), orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski, avariind infrastructura și provocând incendii în mai multe regiuni. Sediul unei companii a fost avariat, iar pompierii au intervenit pentru a stinge incendiile. Din primele informații reiese că nu s-au înregistrat victime. Potrivit autorităților locale citate de Kiev Post, rușii au atacat și Apostolove, avariind o companie de transport. În localitatea Pokrovska, din raionul Sînelnîkove, două case au fost distruse, iar patru avariate. Un bărbat a fost ucis, trupul său fiind scos de sub dărâmături de echipele de salvatori, potrivit Spotmedia.

UPDATE Șeful Direcției Principale de Informații Militare a Ucrainei, Kirilo Budanov, susține că Moscova ar fi transmis, în cadrul unor discuții recente, că este pregătită să accepte garanțiile de securitate pentru Ucraina propuse de Statele Unite – o afirmație care, dacă se confirmă, ar marca o schimbare semnificativă de ton în ecuația diplomatică a războiului, scrie Adevărul. Declarația a fost făcută în timpul maratonului televizat național din Ucraina, unde Budanov a afirmat că partea rusă „a spus direct” că va accepta garanțiile americane, „neavând alternativă”.

UPDATE Livrarea de arme din Rusia către Iran nu numai că va continua, dar ar putea crește semnificativ dacă Rusia va avea oportunitatea, avertizează jurnalistul Nikita Smagin într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace. În timp ce Statele Unite și Israelul au declanșat o nouă intervenție militară împotriva Iranului, Rusia își mărește livrările de arme către națiunea islamică izolată – în ciuda propriului război în curs cu Ucraina, scrie Gândul. „În ciuda creșterii cooperării în domeniul tehnologiei militare, este încă puțin probabil ca aceste transporturi de arme să poată proteja Iranul de atacurile aeriene americane sau israeliene. Mult mai probabil este ca armele rusești să continue să fie folosite de Iran pentru a suprima protestele”, avertizează Nikita Smagin.

UPDATE Vladimir Putin și-ar fi vândut palatul de la Marea Neagră la prețul unei mașini vechi. Cel puțin asta susține Fundația Rusă Anticorupție (FBK), organizație fondată de opozantul rus Alexei Navalnîi. Într-o nouă investigație, echipa lui Navalnîi afirmă că reședința de lux de lângă Gelendjik ar fi fost transferată către oligarhul rus Arkadi Rotenberg pentru 800.000 de ruble - aproximativ 180.000 de lei.

/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Martor secret în dosarul Plahotniuc: Dezvăluiri despre achiziții de lux din umbră și afacerile pe care le-ar fi avut învinuitul
Martor secret în dosarul Plahotniuc: Dezvăluiri despre achiziții de lux din umbră și afacerile pe care le-ar fi avut învinuitul
/INFOGRAFIC/ TV8.md, lider absolut în topul credibilității presei online din Republica Moldova
/INFOGRAFIC/ TV8.md, lider absolut în topul credibilității presei online din Republica Moldova
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.