Guvernul de la Chișinău va acorda Ucrainei un nou lot de asistență umanitară, valoarea căruia se ridică la peste 4,9 milioane de lei. Potrivit proiectului de hotărâre, bunurile materiale vor fi eliberate din rezervele de stat și va fi supus votului miercuri, 21 februarie în cadrul ședinței Executivului.
Astfel, lotul de asistență cuprinde 19 stații electrice, 2.800 de sisteme de transfuzie a sângelui, dezinfectant pentru mâini și sticlă pentru construcție. De asemenea, pachetul mai include și peste 50.000 de conserve.
„Scopul proiectului constă în oferirea suportului țării vecine, prin eliberarea unor bunuri materiale din rezervele de stat și de mobilizare și acordarea acestora în calitate de ajutor umanitar. În acest sens, Agenția Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne va elibera, cu titlu de deblocare, bunuri materiale din rezervele de stat și de mobilizare Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care va forma lotul de ajutor umanitar și va asigura transportarea acestuia până la punctul de destinație”, se menționează în proiectul de hotărâre.