Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 953: Vizită surpriză, atac la Harkov și anunț ciudat! Rusia bate un record în atacuri cu drone Shahed

/VIDEO/ Am putea reveni la gazul rusesc? Statul va cumpăra gaze de la cei care vor oferi un preț mai mic

missing
22 ianuarie 2024, ora 14:41

Malul drept al Nistrului ar putea reveni la gazul rusesc, la primăvară, după încheierea sezonului rece. Se va întâmpla în cazul în care prețul oferit de Gazprom va fi sub cel de la bursele europene, a precizat ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul emisiunii Cutia Neagră PLUS, de la TV8.

„După ce se epuizează perioada rece, după ce volumele de gaz livrate de Gazprom vor fi suficiente pentru a acoperi inclusiv consumul malului drept, vor fi luate decizii strict comerciale. Dacă noi vom putea cu Energocomul aduce gaz mai ieftin de pe piața internațională, atunci vom procura de la Energocom. Dacă gazul de la Gazprom va fi mai ieftin, decât ceea ce putem noi obține pe piața internațională, atunci este judicios să cumpărăm gaze de la Gazprom”.

O hotărâre anterioară a CSE obligă Moldovagaz să cumpere gaz de la Energocom până în luna mai. După aceasta, în funcție de oferte, Moldovagaz urmează să decidă de la cine să își facă plinul pentru țevile de gaz.

„În cazul în care în luna mai oferta Gazpromului va fi mai favorabilă, evident vom cumpăra de la Gazprom. Dacă va fi de la Energocom, sau alt jucător, evident vom procura de la acest jucător”.

Planurile Moldovagaz și ale oficialilor de la Chișinău pot fi însă date peste cap de Ucraina. În decembrie 2024 expiră contractul privind tranzitarea gazului rusesc pe teritoriul statului vecin.

„După ce s-a început războiul, s-a votat o lege prin care li s-a interzis companiilor rusești să încheie contracte cu parteneri din Ucraina. Ucraina va asigura în continuarea tranzitul gazelor rusești, dar contractele le va semna nu cu Gazprom, dar cu traderii europeni. Tiraspoltransgaz licență nu are, deci ei nu au cum participa la licitațiile de rezervare a gazoductului prin Ucraina. Atunci, noi o să ajungem după 2024 în situația când regiunea transnistreană nu va mai putea primi gaz rusesc gratis”.

„Dacă va fi închis tranzitul și aceste puncte nu vor fi accesibile prin Ucraina, sunt alte puncte, alte coridoare, cum este de exemplu coridorul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, prin care poate fi transferată această cantitate pentru consumatorii noștri, inclusiv pentru cei din Transnistria”.

Victor Parlicov este de părere că Transnistria ar trebui de pe acum să se pregătească pentru un asemenea scenariu. În opinia lui Parlicov, regimul neconstituțional de la Tiraspol ar trebui să înceapă o creștere graduală a prețului la energie, pentru a resimți mai ușor o eventuală deconectare de la gazele rusești.

Noi, pe malul drept, ne-am învățat deja să ne descurcăm, indiferent dacă vor fi sau nu gaze din partea Gazprom. Problema pe malul stâng este că, dacă ei brusc vor trebui să treacă la prețul de piață și să achite gazul la prețul real, economia lor, bugetul, nu va putea face față”.

/VIDEO/ Eroarea de calcul ce ne arde la facturi. Cum a ajuns Moldova să cumpere gaz scump în exces

Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.

/VIDEO/ Accident în lanț la Botanica! Patru mașini și un troleibuz au fost implicate
/VIDEO/ Accident în lanț la Botanica! Patru mașini și un troleibuz au fost implicate
/VIDEO/ Fals: Tradițiile din Moldova vor dispărea, dacă țara noastră aderă la Uniunea Europeană
/VIDEO/ Fals: Tradițiile din Moldova vor dispărea, dacă țara noastră aderă la Uniunea Europeană
/VIDEO/ Gazele și căldura s-ar putea ieftini! Două scenarii și condiția pentru Tiraspol, după 1 ianuarie 2025
/VIDEO/ Gazele și căldura s-ar putea ieftini! Două scenarii și condiția pentru Tiraspol, după 1 ianuarie 2025
/VIDEO/ Toamna premierelor la TV8: Seriale, emisiuni de divertisment, un reality show și un talk show de excepție
/VIDEO/ Toamna premierelor la TV8: Seriale, emisiuni de divertisment, un reality show și un talk show de excepție
Grupările din spatele recentelor destabilizări ar ținti la preluarea forțată a unor instituții. „Scopurile sunt ambițioase”
Grupările din spatele recentelor destabilizări ar ținti la preluarea forțată a unor instituții. „Scopurile sunt ambițioase”

Declinul demografic, între falsuri și fapte: Cum numărul nou-născuților în 2008 a ajuns de la 39.018 la 118.000

missing
03 octombrie 2024, ora 16:10

Declinul natalității, subiect de manipulare și dezinformare. În cadrul unei emisiuni televizate, difuzată la sfârșitul lunii august, Vladimir Voronin a încercat să distorsioneze realitățile demografice, operând cu cifre false, mai exact a mărit de câteva ori numărul copiilor născuți în 2008. Echipa emisiunii „Alo, TV8” a analizat însă datele statistice și a făcut lumină la subiectul, care a fost distribuit masiv în mediul online.

„Anul trecut, s-au născut 22 de mii de copii în Moldova, au decedat de 7 ori  mai mulți oameni. În 2008, ultimul an de guvernare al nostru sau penultimul, în Moldova s-au născut 118 mii de copii. Pleacă în toată ziua sute de oameni din Moldova”, a declarat fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin în cadrul unei emisiuni televizate

Secvența video în care Voronin vorbește despre criza demografică, drept o consecință a actualei guvernări, a fost rapid preluată și distribuită pe mai multe pagini de știri și rețele sociale, deși cifrele prezentate nu corespund realității.

Or, potrivit Biroului Național de Statistică, în 2008, s-au înregistrat 39.018 nașteri, dar nu 118 mii după cum a menționat fostul președinte, iar în 2023 - 24.033 și nu 22 de mii. Adică, în 2008, numărul nou născuților a fost de trei ori mai mic decât cel anunțat de Vladimir Voronin.

Greșit este și numărul deceselor care, potrivit lui, anul trecut a fost „de 7 ori mai mare decât nașterile”, adică aproape 154.000, deși în 2023, s-au raportat 33.733 de decese. Iar cifra enunțată corespunde perioadei 2020-2023, când s-au înregistrat în total 156.110 decese, iar rata înaltă a mortalității a fost alimentată de virusul COVID19.

Într-adevăr, datele statistice demonstrează o scădere a natalității de 62%, în ultimii15 ani. Dar dacă e să comparăm același interval de timp, din 1993 până în 2008, putem observa o scădere de 59%. Prin urmare, e o diferență de doar 3%. Mai mult, BNS precizează că în anii 1997-2013, datele statistice includeau și informații din stânga Nistrului, iar din 2014 acestea nu mai sunt colectate.

Adică declinul demografic din Republica Moldova este mai degrabă un fenomen, decât o consecință directă a modului de guvernare, așa cum declară și alți actori politici.

„Ceea la ce ne-a adus Maia Sandu și guvernarea PAS, ne-au adus la o depopulare totală”, a declarat deputatul BCS, Bogdat Țîrdea, pe canalul său de Youtube.

În iulie, Vlad Filat i-a adresat o scrisoare deschisă președintei Maia Sandu, în care sublinia: „la moment, nu există problemă mai gravă pentru Republica Moldova decât depopularea”,după care a revenit la subiect în repetate rânduri. Printre cei care au pus problema pe umerii autorităților centrale au fost și Ilan Șor, Marina Tauber, Vasile Tarlev  sau Igor Dodon. Deși conform, BNS, anume în perioada guvernării lui Dodon a început o descreștere mai bruscă a natalității.

Mai mult, situația demografică actuală a fost anticipată într-un studiu, realizat încă în 2015 de Centrul de Cercetări Demografice al INCE.

Autorii estimau că  „diminuarea rapidă a numărului populației se va înregistra, în special, după anul 2018 şi spre sfârșitul perioadei estimate, va constitui circa 2.797 mii de persoane”. Potrivit lor, această tendință negativă este influențată de „modernizarea demografică” și „criza socioeconomică” de lungă durată. 

Mai mult, aproape toate țările Europei Centrale și de Est se confruntă cu evoluții demografice similare. De exemplu în Germania, în 2019, s-au născut 778.090 de copii, iar în 2022 numărul acestora a scăzut la 738.819. În Franța, în 2019 s-au înregistrat 754.008 nou născuți, iar în 2022 au fost doar 726.602. Aceeași situație e și în România, unde în 2019 s-au născut 199.720 de copii, în 2022 cifra a coborât la 178.233, iar în 2023 a ajuns la doar 155.418.  

Nu este o excepție nici Federația Rusă, care în 2023 a înregistrat un anti record istoric, fiind înregistrați doar 1,213 milioane de nou născuți, nivelul anului 1991, potrivit currenttime.tv. Conform demografului rus Alexei Rakșa, anul trecut, rata totală a fertilității în Rusia a fost 1,45, cu aproape 1% mai mică decât în 2022 și puțin peste rata medie a fertilității din Uniunea Europeană.                  

Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de mâine al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Verde-n ochi: Putin, Lavrov, Peskov și viața de lux a copiilor lor în Europa. Fiecare din noi își dorește o viață mai bună pentru copiii săi. Bogații din Rusia nu sunt o excepție. Principala destinație de trai a odraslelor oamenilor din anturajul lui Putin sunt țări din Europa de Vest și SUA. Unde se bucură de educație de top, viață de lux și rețele globale de afaceri. Lista oligarhilor și demnitarilor ruși cu familii și proprietăți în Occident, inclusiv în Uniunea Europeană, este foarte lungă. Semn că, dincolo de ce le spun ei oamenilor de la televizor despre degradarea Occidentului, ceea ce au ei mai drag – familiile și banii, țin tocmai în această parte a lumii. Acolo unde există siguranță, cultură și progres. 
Cutia Neagră
Cutia Neagră
În noul editorial „Verde-n ochi” cu Mariana Rață aflăm de ce corupții și criminalii se tem de Uniunea Europeană și se opun procesului de integrare a Republicii Moldova în UE. Principalul motiv este frica de pușcărie. În UE, politicienii corupți se tem de procurori și judecători. În Rusia, lucrurile stau pe dos. În momentul în care țara noastră va deveni membră a UE, marii corupți din Moldova nu vor mai putea scăpa de pușcărie decât refugiindu-se în Rusia sau Africa. Cel mai dureros pentru ei însă este că vor pierde toate bunurile obținute prin fraudă: case luxoase, mașini scumpe, avioane, iahturi, conturile bancare ticsite cu bani furați de la noi.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Președintele Parlamentului, Igor Grosu este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Noua ediție „Verde-n ochi” cu Mariana Rață este despre una dintre cele mai importante manipulări folosite de cei care sunt împotriva apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Interviu exclusiv cu fostul președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti. /Detalii din culisele luptei politice cu Plahotniuc, dar și despre confruntarea cu Putin.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Verde-n ochi cu Mariana Rață: Zero bani din Rusia vs. 2,2 miliarde de euro de la UE! Întrebarea de care se teme Putin și toată propaganda Moscovei
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi este prima invitată a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață din noul sezon.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Cutia Neagră cu Mariana Rață revine cu un nou sezon la TV8. Mai multe discuții despre cele mai importante subiecte, aflați în curând.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Facem totalurile evenimentelor politice, dar și pronosticuri pentru toamnă. /Invitații de astăzi ai emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață sunt analiștii politici: Igor Boțan și Vlad Kulminski.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ce se întâmplă în structurile subordonate la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova? La ce nivel a ajuns criminalitatea în Republica Moldova? Despre killerii pe trotinete, atacuri armate în plină stradă și reglările de conturi între grupări criminale vorbim astăzi cu ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, la Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vrem în Uniunea Europeană, dar cât de pregătiți suntem să adoptăm reforme și politici complicate și nepopulare? Drumul spre UE intră pe un făgaș birocratic. Când vom începe să avem fonduri europene, drumuri moderne și salarii ca în UE? Despre asta vorbim azi la Cutia Neagră! Invitați: Doina Gherman, vicepreședintele Parlamentului; Iulian Groza, director executiv Institutul pentru Politici și Reforme Europene.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Rusia pregătește provocări pentru a deturna alegerile din toamnă din Republica Moldova. Miza o reprezintă stoparea procesului de integrare în UE. Ce mijloace și personaje vor fi folosite? Cum se pot apăra instituțiile de stat? Discutăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Vadim Pistrinciuc, director executiv IPIS; Anatol Țăranu, analist politic.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Securitatea Republicii Moldova, pusă tot mai des la încercare înaintea alegerilor din toamnă. Care este miza și ce riscuri ne pasc, dar și cum sancționăm politicienii și partidele care fac jocul altor state - analizăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Grigore Novac, deputat BCS; Andrian Cheptonar, deputat PAS.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Invitatul din această seară a emisiunii Cutia Neagră este președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
A început febra pregătirilor pentru alegerile și referendumul din toamnă. Cât de pregătiți suntem pentru votul prin corespondență, dar și cum putem face față provocărilor - discutăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Iurie Ciocan, fost președinte CEC; Pavel Postică, vicepreședinte CEC.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
EXCLUSIV: Interviu pe sfârșit de mandat cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon. Detalii neștiute despre război, amenințări, reforma justiției, dar și noul sediu al ambasadei SUA.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cum și-au schimbat retorica în timp unii candidați la scrutinul prezidențial
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cum și-au schimbat retorica în timp unii candidați la scrutinul prezidențial
/VIDEO/ Fals: Tradițiile din Moldova vor dispărea, dacă țara noastră aderă la Uniunea Europeană
/VIDEO/ Fals: Tradițiile din Moldova vor dispărea, dacă țara noastră aderă la Uniunea Europeană
/VIDEO/ Danemarca, de 50 de ani în UE: Danezii se declară fericiți într-o țară cu salarii decente și fără corupție
/VIDEO/ Danemarca, de 50 de ani în UE: Danezii se declară fericiți într-o țară cu salarii decente și fără corupție
/VIDEO/ Toamna premierelor la TV8: Seriale, emisiuni de divertisment, un reality show și un talk show de excepție
/VIDEO/ Toamna premierelor la TV8: Seriale, emisiuni de divertisment, un reality show și un talk show de excepție
/VIDEO/ Pe cine vor vota moldovenii la alegeri? Lista mare de candidați îi bagă în ceață pe alegători
/VIDEO/ Pe cine vor vota moldovenii la alegeri? Lista mare de candidați îi bagă în ceață pe alegători

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.