Un căprior de aproximativ 10 luni a fost găsit grav rănit, de către inspectorii de mediu, în zona satului Zloți, raionul Cimișlia. Animalul a fost dus de urgență la medicul veterinar, pe 20 ianuarie, care l-a salvat. În acest context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) reiterează că vânatul copitatelor este strict interzis pe teritoriul Republicii Moldova.
Căpriorul era grav rănit în regiunea capului, iar inspectorii de mediu l-au transportat la un specialist veterinar pentru acordarea intervenției medicale necesare.
Potrivit IPM, la moment, căpriorul se află sub supravegherea medicului veterinar, beneficiind de îngrijiri specializate pentru recuperare. Odată ce se va restabili complet, animalul va fi eliberat în habitatul său natural.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului avertizează cu privire la gravitatea braconajului: „Astfel de acțiuni ilegale nu numai că pun în pericol viața sălbatică, dar conduc și la pedepsire penală. Este important să ne amintim că respectarea legilor și a mediului înconjurător sunt responsabilități colective. Prin astfel de acțiuni de salvare, suntem martorii puterii umane de a proteja și conserva frumusețea naturală a lumii în care trăim.
Atenție, imaginile vă pot afecta emoțional!




























































