Premieră de poveste la teatrul „Luceafărul”! Actorii muncesc de zor la o piesă menită să ne poarte prin magia basmelor românești de altădată, dar cu subtile adaptări la realitățile zilelor noastre. Regizorul Slava Sambriș ne promite multă culoare, aventură, dramă, dar și comedie, iar vestea și mai bună este că spectacolul este dedicat tuturor vârstelor.
Regizorul Slava Sambriș spune că a încercat, în această piesă, o readucere în atenția publicului a personajelor mitologice din folclorul românesc.
„Spectacolul Făt-Frumos: Renașterea este o piesă scrisă de Iulian Bubuioc. Un text foarte frumos, scris foarte bine, un text cu mult umor, cu multă acțiune, este vorba de personajele noastre, din mitologia românească. Am considerat că ar fi frumos să dăm un refresh acestor personaje care sunt uitate în timp”.
Actorii din distribuție spun că muncesc zilnic la acest spectacol, deja de o lună. Sunt încântați de personajele pe care le interpretează și așteaptă cu nerăbdare să vadă reacția publicului.
„În acest spectacol o joc pe Ileana- Cosînzeana și vreau să zic că nu este forba despre Ileana-Cosînzeana cea clasică din basme și povești, așa cum o cunosc toți, este ceva mai actual, mai modern, mai bătăușă și în mare parte mă reprezintă”.
„Eu joc un bou, boul este un soi de trixter al acestui spectacol, inspirat din disney, din comixuri. Mereu sunt emoții, mereu la același nivel, mai ales că este premieră”.
Și pentru ca aspectul personajelor să fie pe măsura măreției și a spectaculozității lor, s-a lucrat foarte mult și la costume.
„Sper că am reușit să mențin acest spectacol, la capitolul costume într-o cheie estetică decentă. Se va vedea interesant, vor fi discuții și de bine și de rău, pentru mine este important să îmi placă mie și dacă este așa atunci sunt sigură că publicul va reacționa bine”.
„Toate poveștile și basmele au o morală. Ceea ce face special acest spectacol este că am păstrat morala și l-am făcut extrem de comic. Au păstrat toate elementele tradiționale, dar l-au făcut extrem de amuzant și morala rămâne poți fi erou indiferent cine ești și de unde provii”.
Premiera spectacolului „Făt-Frumos: Renașterea” va avea loc în weekend. Pentru că piesa a fost gândită pentru toate vârstele, atât sâmbătă, cât și duminică vor fi prezentate câte două spectacole, la ora 15 și la ora 19:00.