Starul francez Kylian Mbappe, care îşi va încheia contractul cu Paris Saint-Germain la finalul acestui sezon, a ales să-şi continue cariera la echipa spaniolă de fotbal Real Madrid, scrie adevarul.ro. Căpitanul selecţionatei Franţei ar urma să încaseze o primă de instalare de 125 de milioane de euro la sosirea sa la Real Madrid, cu care va semna un contract pe cinci ani, valabil până în 2029.
Cele două părţi trebuie să se pună însă de acord asupra salariului jucătorului, în condiţiile în care Mbappe solicită 70 de milioane de euro pe sezon, în timp ce cea mai bună echipă a lumii din ultimul deceniu e dispusă să-i ofere doar 35 de milioane de euro brut pe sezon.
Informaţia difuzată de Bild vine la câteva zile după ce unele site-uri de sport din Franţa au anunţat la rândul lor decizia lui Mbappe de a semna cu Real Madrid, club care l-a mai dorit şi în urmă cu doi ani, când atacantul a decis să final să rămână pe Parc des Princes.
Aflat în ultimele şase luni de contract, Kylian Mbappe poate semna în acest moment cu orice alt club. Ziarul L'Equipe a anunţat recent că madrilenii îi cer garanţii scrise fotbalistului francez, în cazul în care acesta acceptă să se transfere din vară la clubul spaniol, pentru a se evita astfel situaţia cu care s-au confruntat în 2022, când Mbappe şi-a dat iniţial acordul să vină la Real Madrid, în luna ianuarie, dar la finalul sezonului s-a răzgândit şi şi-a prelungit contractul cu PSG.