Duminică a început Salonul Auto de la Paris. Producători de top din Europa și China se întrec pentru atenția șoferilor care sunt cu ochii pe cele mai noi tendințe auto. Anul acesta, accentul a căzut pe mașinile electrice. La eveniment a fost prezent inclusiv președintele francez Emmanuel Macron.
Peste 150.000 de vizitatori sunt așteptați să admire cele 48 de branduri prezente la expoziție. De asemenea, sunt așteptate zeci de premiere europene și mondiale, printre care Dacia Bigster, Citroën C4 și noile MINI John Cooper Works.
Lupta principală de la Salonul actual este cea dintre mașinile electrice chineze și cele europene. Concurența cu producția asiatică pune presiune pe fabricanții europeni, care deja nu fac față concurenței și recurg la concedieri. Pentru a proteja producția autohtonă, Uniunea Europeană mărește tarifele vamale la 35% pentru vehiculele electrice fabricate în China.
În acest context, Emmanuel Macron a fost prezent chiar din prima zi a expoziției și a apărat tarifele de import practicate de UE. Președintele francez a declarat: „Suntem mândri de acest sector pentru Franța și pentru Europa. Trecem printr-o perioadă dificilă, deoarece piața europeană se micșorează și există o concurență foarte puternică din partea Chinei. Când anumiți producători de acolo primesc subvenții, este normal să stabilim tarife pentru a le compensa. Altfel, nu mai jucăm după reguli echitabile”.
MINI a bucurat publicul cu două mașini electrice a versiunii de top a modelului Cooper Electric. Ambele sunt dotate cu un electromotor frontal cu 258 CP/350 Nm și cu o baterie de 54.2 kWh. Acest angrenaj le oferă o anatomie de 371 și 355 km respectiv.
Video: yt/Mini
Citroën a prezentat în premieră mondială noile modele C4 și C4X, mai mature și la fel de confortabile. Automobilele vor fi dotate cu motorizări hybrid și electrice. Versiunea cu o autonomie de până la 415 km pentru C4 și 425 pentru C4 X, dispune de o baterie de 54 kWh și un electromotor de 156 CP. A doua versiune are o autonomie de aproape 355 km pentru C4 și 360 km pentru C4 X. Modelul este dotat cu o baterie de 50 kWh care alimentează un electromotor de 136 CP.
Video: yt/Auto Media
Dacia a prezentat publicului de la Paris, cel mai scump și mai mare autovehicul din flota acestora – Dacia Bigster, fratele mai mare al lui Duster. Modelul este cu 23 de cm mai lung decât Duster 3, are motorizări noi, inclusiv hibrid, mai mult spațiu la interior și noi opțiuni la interior, precum plafonul panoramic. Dacia Bigster este primul model din cadrul Renault Group care beneficiază de noua motorizare HYBRID 155. Această echipare este formată dintr-un benzinar cu patru cilindri și 108 CP, două motoare electrice, o baterie de 1,4 kWh și o cutie de viteze automată electrificată.
Video: yt/Dacia Romania
Un preț de start pentru noua Dacia încă nu a fost anunțat. Estimativ, costul va porni de la circa 25.000 de euro pentru mild hybrid și va atinge un maximum de aproape 30.000 pentru full hybrid.
Salonul auto de la Paris va avea loc până la data de 20 octombrie.