Peste 80 la sută din transportul interurban de pasageri va fi sistat începând cu ziua de mâine și până joi, 29 februarie. Acțiunea va avea loc în semn de protest, pentru că autoritățile nu le-ar fi acceptat solicitările de a renunța la noile prevederi din Codul transporturilor rutiere, anunță Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto.
Mai exact, noile modificări operate prevăd o nouă procedură de eliberare a autorizațiilor pentru companiile de transport, dar și posibilitatea primăriilor de a lansa rute și a stabili programul curselor.
În timp ce transportatorii sunt nemulțumiți și spun că mulți din ei ar putea să-și piardă licența, autoritățile sunt de părere că aceste prevederi vor facilita o concurență sănătoasă și mai multe opțiuni de deplasare pentru călători.
Între timp, ANTA a îndemnat operatorii de transport să renunțe la sistarea rutelor și să asigure transportul oamenilor între localități. Altfel, vor fi sancționați. Amenda poate ajunge la peste 20 de mii de lei.