Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban confirmă că malul drept al Nistrului ar putea reveni la gazul rusesc. O declarație în acest sens a fost făcută de Vadim Ceban în cadrul ediției de luni, 29 ianuarie, a emisiunii „Новая неделя” de la TV8.
„Din luna mai, cel mai probabil vom relua, desigur dacă și prețul va fi unul avantajos, livrările de gaz de la Gazprom, conform prevederilor acordului din 2021”, a declarat Vadim Ceban.
Săptămâna trecută, ministrul Energiei, Victor Parlicov a declarat în cadrul emisiunii „Freedom” același lucru și a precizat că acest lucru este posibil în cazul unui preț competitiv.
„Dacă prețurile vor fi mai competitive decât pe piața internațională, dacă vor fi volume, pentru că ei au obiceiul să limiteze volumele, atunci nu este exclus să luăm și de la ei” , a precizat Parlicov.
Ministrul Energiei a precizat atunci că, în prezent, doar malul stâng este dependent de gazul livrat de ruși, iar malul drept consumă gaze încă din stocurile de anul trecut.