A prins infractorii în timp ce jefuiau un depozit, pentru a-l pedepsi aceștia l-au bătut, l-au legat și l-au abandonat -24 °C. Patru bărbați din Drochia au fost condamnați la 11 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și răpire de persoane.
Potrivit Procuraturii, la data de 5 februarie 2023, în jurul orei 01:00, patru persoane domiciliate în raionul Drochia au fost surprinse în flagrant de către un paznic în timp ce sustrăgeau semințe de floarea-soarelui dintr-un depozit din satul Petreni, raionul Drochia.
Aceștia l-au maltratat pe paznic, l-au deposedat de telefonul mobil, l-au legat la mâini și picioare, i-au pus pe cap propria geacă, l-au urcat în portbagaj și l-au abandonat în afara localității, la o temperatură de -24 °C, peste noapte. Victima, rămânând singură, a reușit să se elibereze folosind metode improvizate, a tăiat funiile și a solicitat ajutorul ambulanței, care a alertat organele de drept.
Ulterior, în zilele de 5 și 6 februarie 2023, în urma măsurile speciale de investigații efectuate, toate cele patru persoane au fost identificate și reținute. Tuturor celor patru inculpați li s-au adus acuzații pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.188 alin.(3) lit.d) și 164 alin.(2) lit.e) și f) Cod penal.
În perioada 5 februarie 2023 - 29 ianuarie 2024, toți cei patru inculpați s-au aflat în arest preventiv, iar la data de 29 ianuarie 2024, Judecătoria Drochia, sediul Central, i-a recunoscut vinovați pentru infracțiunile imputate și i-a condamnat la câte 11 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semi închis. Sentința nu este definitivă și este susceptibilă de atac la Curtea de Apel Bălți.