CNN Travel a alcătuit o listă cu 25 de destinații care merită vizitate în 2025. Alături de obiective exotice din Asia, America Latină și Africa, se găsesc locații și din Europa, inclusiv România.
„Lumea este mai mare şi mai conectată decât a fost vreodată în istoria omenirii. Avioanele moderne pot duce oamenii de la New York la Singapore sau de la Londra la Cape Town, călătorii care ar fi durat săptămâni sau luni în generaţiile anterioare. Dar, uneori, prea multe opţiuni pot fi paralizante. Ne aflăm în era FOMO - frica de a pierde ceva important. Social media face să pară că fiecare persoană pe care aţi întâlnit-o vreodată este într-o vacanţă exotică la un moment dat, deci cum alegem ce locuri să vizităm?
CNN Travel crede că fiecare loc are argumentele lui care îl fac să merite să fie vizitat. Cu toate acestea, echipa noastră a alcătuit această listă cu 25 de destinaţii pe care considerăm că merită în mod special să fie vizitate în 2025”, declară CNN în preambulul listei.
Prima locație de pe listă este orașul Almatî, din Kazahstan.

„Este unul dintre acele orașe rare care chiar are totul — mâncare grozavă, viață de noapte vibrantă, o scenă în plină expansiune de arte și cultură și acces ușor la unele dintre cele mai uimitoare peisaje neatinse ale lumii, datorită poziției sale la baza munților Tian Shan”, își argumentează decizia autorii clasamentului.
A doua locație sunt Insulele Andaman și Nicobar din India, comparate de către cei care le-au vizitat, cu insulele Maldive.

O altă destinație exotică sunt Insulele Bequia, St. Vincent și Grenadine din Caraibe cunoscute pentru plajele cu nisip alb, temperaturile calde pe tot parcursul anului și vegetația tropicală luxuriantă.

Autorii recomandă și o călătorie în Bolivia.
„Oriunde ați călători în Bolivia - la Lacul Titicaca (la granița cu Peru, în Anzi, este cel mai înalt lac navigabil din lume), Tiwanaku (o așezare din apropiere) sau Sucre, protejat de UNESCO, cu arhitectura sa colonială spaniolă - veți găsi locuințe de lux și, de obicei, mai puțini turiști decât peste graniță, în Peru”.

Tot în America de Sud, o altă atracție turistică este regiunea argentiniană Mendoza cunoscut pentru cele peste 1.200 de vinării.

Pe continentul nord-american, autorii clasamentului recomandă orașul mexican San Francisco de Campeche și trei atracții din SUA: orașul Nashville din Tennessee pentru istoria sa culturală în domeniul muzicii country, munții Ozark din Arkansas și Missouri, precum și traseele feroviare din Vermont.
Mai la nord, pot fi vizitate Insulele Vancouver din Canada pline de peisaje sălbatice și neîmblânzite.
În celălalt capăt al globului, în zona Pacificului, pot fi vizitate Insula Niue din Polinezia și Taupo din Noua Zeelandă.
În Asia, putem să vizităm regiunea Kansai din Japonia și regiunea muntoasă Gilgit-Baltistan din Pakistan.
În Africa, autorii ne recomandă Eswatini și provincia Mpumalanga din Africa de Sud, capitala Marocului, Rabat, și Sierra Leone din vestul Africii.
Dintre destinațiile europene, putem vizita orașul nemțesc Chemnitz din Germania, căile pietonale din zona rurală a Angliei, trenurile italiene, orașul polonez Gdansk, Munții Kackar din Turcia, capitala Suediei Stockholm și România.

„Nu au mai rămas multe locuri în Europa care să aibă încă acea vibraţie nedescoperită, dar România se numără printre ele. Este un dar în aceste zile de supra-turism - pentru că iată o ţară care are de toate, de la staţiunile balneare de la Marea Neagră până la frumuseţea extraordinară a Munţilor Carpaţi, şi care se pare că încearcă să-şi crească numărul de vizitatori în mod sustenabil”, au scris autorii despre țara vecină.
O ultimă recomandare este capitala Groenlandei – Nuuk.


















































































