Fără deconectări la lumină pentru malul drept, în ajunul Crăciunului pe stil vechi. Energocom dă asigurări că necesarul de consum de energie electrică va fi acoperit integral. Totodată, compania preconizează un consum total cu 17% mai mic față de ziua precedentă. Respectiv, va fi necesară mai puțină electricitate de import.
Energocom a făcut rezervările de capacități necesare la hotarul cu România pentru a achiziționa energia electrică contractată sau cea de pe bursă.
Respectiv, pentru data de 7 ianuarie, consumul de energie electrică va fi acoperit de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, instalațiile de energie regenerabile locale și energia din import.
Potrivit Guvernului, pentru 6 ianuarie nu au fost activate contractele de avarie sau a fluxurile neintenționate. O alocare suplimentară de 364 MW a contribuit la consolidarea securității energetice.
Pentru malul stâng al Nistrului, MGRES (Centrala de la Cuciurgan) și-a ajustat producția prin utilizarea combustibilului alternativ (cărbune), având rezerve estimate pentru 30-50 de zile.
Totodată, în regiune vor continua deconectările planificate din cauza consumului ridicat și insuficiența combustibilului alternativ. Deconectările vor avea loc în localitățile Copanca și Varnița, cu intervale de întrerupere stabilite între orele 17:00-20:00 și 20:00-23:00.
Presiunile în rețelele de transport gestionate de SRL „Vestmoldtransgaz” se mențin în limitele parametrilor funcționali. În acest sector, rezervele de gaze naturale sunt suficiente, iar fluxurile de livrare se desfășoară fără dificultăți.
Unitățile de producție funcționează conform programului stabilit, iar până în prezent nu s-au raportat avarii sau deranjamente în sistem.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia electrică, în special în orele de vârf. Totodată, persoanele afectate de eventualele întreruperi sunt încurajate să contacteze furnizorii locali pentru soluționarea rapidă a problemelor.