/VIDEO/ Sărbători în frig și întuneric. Cum rezistă locuitorii din Zona de Securitate: „Trebuie să fim pregătiți de orice”

foc lemne
06 ianuarie 2025, ora 22:30

Fără gaz, lumină și căldură, așa i-am surprins astăzi, în ajun de Crăciun, pe locuitorii din satul Varnița. Depășiți de situație, oamenii spun că au uitat de sărbători, așa cum îngheață de frig în propriile locuințe. Mai au noroc de sobe, doar că lemne mai deloc. Mai complicat este pentru cei care stau la bloc, fără căldură și cu doar câteva ore pe zi în care se pot conecta energia electrică. Și chiar dacă situația este una complicată, autoritățile locale sunt la fel de disperate, așa cum spun că nu au nici o soluție și nici nu știu unde să strige după ajutor.

Pe soții Băieșu i-am surprins trebăluind prin ogradă. Și chiar dacă în locuință nu era la fel de cald ca înainte, ospitalieri de fire, ne-au invitat în casa lor. În ușă au atârnat o plapumă, iar în sobă au pus o buturugă mai groasă ca focul să ardă cât mai mult.

De aproape o săptămână, de când cei de la Gazprom au închis robinetul, cazanul care le încălzea toată casa nu mai funcționează. Lumină au doar câteva ore pe zi, iar la poartă au mai rămas câteva lemne.

Și chiar dacă suntem în ajunul Crăciunului pe stil vechi, gospodarii ne-au spus că masa de sărbătoare nu va mai fi la fel de bogată ca cea din noaptea de Revelion. În frig și pe întuneric, sărbătorile nu mai au niciun farmec.

În aceste zile complicate, doar aerotermele și aparatele cu aer condiționat îi mai salvează, dar și acelea pot fi folosite doar câteva ore pe zi, când lumina este reconectată.

Deși mulți dintre localnici au sobe în case, în ciudă faptului ca se încălzeau cu gaz până săptămâna trecută, puțini dintre ei s-au asigurat cu lemne.

„În spatele meu se află localitatea Varnița, controlată de autoritățile de la Chișinău, unde oamenii nu au nici căldură, nici gaz și nici lumină. De partea cealaltă, este amplasat cartierul Severnii, controlat de Tiraspol, unde localnicii se pot bucura de sărbători măcar de gaz, în timp ce livrarea energiei termice si electrice a fost sistată”, a menționat reportera TV8, Camelia Ciornocan.

La primăria din Varnița, acolo ni s-a spus că grădinița din localitate este singura clădire conectată la agent termic, care în zilele următoare ar urma să fie sistat. Disperat, primarul spune că nu știe cum să-i ajute pe oameni sau de la cine să ceară ajutor.

Din cauza suprasolicitării, liniile electrice cedează constant, așa că pe drum am întâlnit mai mulți muncitori care încercau să remedieze situația.

La data întâi ianuarie, în mai multe localităţi din regiunea transnistreană şi Zona de Securitate a fost sistată furnizarea gazelor naturale, a încălzirii centralizate și a apei calde, după ce gigantul rus Gazprom a oprit livrările. Astăzi, premierul Dorin Recean era așteptat la Varnița, după ce a anunțat o vizită în localitate. Recean urma să participe la o ședință cu primarii din zonă, reprezentanții Moldovagaz și Premier Energy, în cadrul căreia să anunțe măsurile pe care statul le va lua pentru a ajuta oamenii de acolo. Vizita a fost amânată însă pentru joi, iar premierul a anunțat ajutoarele pentru regiune printr-o postare video pe rețelele sociale.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente