Radu Albot a fost eliminat prematur de la primul Mare Șlem al anului, Australian Open. Sportivul a fost învins în primul tur al calificărilor, în două seturi, de către japonezul Sho Shimabukuro.
Aflat pe locul 159 în clasamentul ATP, tenismenul moldovean l-a avut ca adversar pe un oponent mai slab cotat, aflat pe locul 194 în ierarhia mondială.
Niponul a avut nevoie doar de două seturi, scor 6:2, 6:3, pentru a accede în runda următoare.
Pentru acest rezultat, Albot va primi 35 mii de dolari australieni.
Cea mai bună performanță pentru tenismenul moldovean la Antipozi, rămâne turul al treilea atins de două ori pe tabloul principal în 2021 și 2022.
Sezonul curent a început slab pentru sportivul moldovean. Anterior, Albot a cedat în calificările turneului Challenger din Canberra, Australia.
TV8.md amintește că la ediția din 2024, Radu Albot a cedat în prima rundă de calificări împotriva italianului Stefano Napolitano, la fel, mai slab clasat în clasament. De asemenea, în 2023, a pierdut, la fel, în calificări, la un alt jucător, americanul Brandon Holt.