Forţele ruse au reuşit să stabilească un cap de pod prin traversarea râului Oskil, din estul Ucrainei, un curs de apă care până acum separa poziţiile celor două tabere, a anunţat joi un responsabil local, un nou indiciu al dificultăţilor pe care le întâmpină armata ucraineană, transmite agenția AFP, citată de Agerpres și G4media.
Armata rusă încercase de mai multe ori în ultimele luni să traverseze acest râu care trece prin oraşul disputat Kupiansk.
Potrivit şefului administraţiei militare din Kupiansk, Andrii Besedin, situaţia este ”extrem de dificilă” pentru forţele ucrainene, ce riscă să fie ameninţate pe flancuri.
Soldaţii ruşi traversaseră acest râu în primele săptămâni ale invaziei ruse din 2022, înainte de a fi respinşi câteva luni mai târziu în timpul unei contraofensive ucrainene.
Besedin a mai afirmat că forţele ruse se află la numai doi kilometri de Kupiansk, oraş ce avea 25.000 de locuitori înainte de război şi care constituie principala poziţie ucraineană în acest sector al frontului.
”Inamicul încearcă în mod constant să desfăşoare operaţiuni de asalt”, a adăugat el.
Forţele ucrainene sunt în dificultate de mai multe luni în numeroase sectoare ale frontului. Rusia a anunţat luni că a cucerit oraşul minier Kurahove, după o bătălie de aproape trei luni.
La rândul său, armata ucraineană a declarat marţi că desfăşoară „operaţiuni de luptă” în regiunea de graniţă rusă Kursk, fără a dezvălui obiectivul, în timp ce Moscova vorbeşte despre o nouă ofensivă ucraineană în această zonă strategică unde Ucraina a luat deja iniţiativa în august anul trecut.