„Rămânem pe deplin angajați și implicați în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”. Asigurarea vine din partea președintei în exercițiu a OSCE Elina Valtonen, aflată în vizită de lucru la Chișinău, dar și în stânga Nistrului. Valtonen a subliniat că soluția pentru reglementarea conflictului trebuie să fie una pașnică și să susțină integritatea teritorială a țării.
„Președinția OSCE este pregătită să sprijine părțile în promovarea unei soluții pașnice, cuprinzătoare și durabile a conflictului transnistrean în toate aspectele sale. Soluția trebuie să consolideze independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional cu un statut special pentru Transnistria”, a subliniat Valtonen într-o conferință de presă.
Președinta în exercițiu a OSCE a mers și la Tighina, acolo unde s-a întâlnit cu pretinsul lider din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski, dar și cu așa-zisul ministru de externe, Vitalie Ignatiev. Cu cei doi, Elina Valtonen a discutat despre situația energetică, pe care oficiala a catalogat-o drept critică.
Șefa în exercițiu a OSCE a subliniat că în stânga Nistrului este nevoie de stabilitate în domeniul energetic și a subliniat că acest lucru nu poate fi oferit de Federația Rusă.