Apel disperat către președinta Maia Sandu. O locuitoare din Zona de Securitate a cerut ajutor de la șefa statului, în timpul vizitei la Varnița. Bătrâna spune că traiul în zonă este dificil, în condițiile în care nu au gaz, lumină și căldură.
„E foarte greu. N-avem căldură, n-avem lumină, ne opresc lumina. Noi am vrea să ne rugăm la dumneavoastră pentru oamenii care noi suntem bătrâni, suntem cetățeni, să ne dați un statut de refugiat, să ne ajutați, că aici e imposibil de rezistat, e imposibil, vă rugăm”, a spus femeia.
Maia Sandu a dat asigurări că autoritățile de la Chișinău caută soluții, dar a subliniat importanța colaborării cu cei de pe malul stâng:
„Haideți să lăsați cu coordonate și să se discute cu dumneavoastră. Știți că noi ne-am oferit să procurăm gaze și pentru stânga, discutăm să aducem cărbune din Ucraina și să poată să lucreze MGRES. Dar știți că este nevoie de cooperare și de cealaltă parte”.
TV8.md amintește că astăzi, președinta Maia Sandu, împreună cu prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, au efectuat o vizită de lucru în Zona de Securitate a Republicii Moldova. Scopul vizitei a fost identificarea soluțiilor rapide pentru a sprijini cetățenii din regiune, în special în contextul crizei energetice.