Străzile din Bălți vor rămâne fără iluminat stradal pe timp de noapte, începând cu 10 ianuarie. Despre aceasta a anunțat primarul municipiului, Alexandr Petkov, într-o postare pe Facebook.
„În legătură cu implementarea la nivel național a regimului de economisire a energiei electrice, și drept urmare a majorări substanțiale a tarifelor la energie electrică, suntem nevoiți să reducem perioada de funcționare a iluminatului stradal”, scrie Petkov.
Începând cu data de 10 ianuarie, iluminatul stradal va fi oprit în intervalul orelor 00:00 – 05:00.
„Decizia este dictată de necesitatea de a menține stabilitatea sistemului energetic și de a utiliza rațional bugetul orașului”, a mai spus primarul de Bălți.