O șoferiță de 27 de ani, având pasageri doi minori de 3 și 5 ani, a fost prinsă în stare de ebrietate la volan. Alți 44 de șoferi băuți au fost depistați timp de trei zile în alte localități ale țării.
Conform poliției, șoferița de la Basarabeasca conducea o Toyota. Rezultatul testării cu aparatul Drager a indicat o concentrație de 0,67 mg/l alcool în aerul expirat.
Din imaginile video se poate observa cum femeia roagă poliția să o elibereze, întrucât are doi copii în mașină, în pofida mirosului puternic de alcool simțit de către agentul de patrulare. Femeia a refuzat inițial să fie testată și a fost adusă la secția de poliție.
Într-un alt caz, la Cantemir, în apropierea satului Cania, a fost stopat un Mercedes condus de un tânăr de 23 de ani. Testul alcoolscopic a indicat un rezultat de 0,97 mg/l în aerul expirat.
Un alt șofer, cu 0,68 mg/l vapori de alcool, a fost oprit în raionul Ialoveni, satul Țipala, în timp ce conducea neuniform un Ford Transit. Iar o femeie conducea beată o Toyota în localitatea Răzeni.
Alți doi șoferi în stare de ebrietate au fost prinși în raionul Căușeni, satul Coșcalia, și în Orhei. Bărbații, în vârstă de 50 și 53 de ani, au fost stopați în timp ce își conduceau haotic automobilele, o Dacie și respectiv, un Peugeot.