Incendiere cu peripeții în Australia. În încercarea de a da foc la un restaurant din Melbourne, unul dintre cei doi făptași și-a incendiat, din greșeală și hainele, fugind de la fața locului în fundul gol. Întreaga "operațiune" care nu s-a petrecut conform planului a fost filmată de o cameră de supraveghere.
Din imagini se vede cum cei doi indivizi îmbrăcați în negru și cu măști pe față se apropie de restaurant, stropesc ușa cu o substanța ușor inflamabilă și îi dau foc.
Flacăra s-a dovedit a fi mai puternică decât se așteptau cei doi, așa ca hainele unuia dintre ei iau foc. Cu hanoracul și pantalonii cuprinse de flăcări, acesta aleargă frenetic, în timp ce camaradul său încearcă să-l ajute.
Într-un final, cei doi reușesc să dea jos hainele care ardeau, iar incendiatorul pleacă de la locul faptei cu fesele dezgolite. Acum, indivizii sunt căutați de poliție.