Barcelona a învins-o pe Real Madrid cu 5:2 în finala Supercupei Spaniei. 5 din cele 7 goluri s-au marcat în prima repriză, transmite Eurosport.
Meciul a avut loc în Jeddah, Arabia Saudită.
Prima mare ocazie le-a aparținut catalanilor, după nici 4 minute de joc. Gavi a centrat perfect, iar Raphinha și-a păcălit adversarul direct și a trimis o lovitură de cap din 6 metri, dar Courtois a fost la post și a intervenit.
Un minut mai târziu, Casado a pierdut o minge la marginea careului advers, iar Vinicius și Mbappe au purtat un contraatac în viteză. Mingea a ajuns la Kylian, care l-a driblat pe Balde și a deschis scorul cu un șut din interiorul careului.
Mbappe a devenit primul jucător al lui Real Madrid care înscrie în primele trei finale în tricoul blanco, din sezonul 2013-2014 încoace. Francezul marcase în Supercupa Europei, cu Atalanta, și în Cupa Intercontinentală, cu Pachuca.
Catalanii au egalat în minutul 21, în urma unei acțiuni superbe a lui Lamine Yamal.
În minutul 35, Barcelona a primit un penalty după o intrare imprudentă al lui Camavinga. Francezul și-a lovit un adversar la nivelul picioarelor, deși mingea era la nivelul capului, iar Robert Lewandowski și-a adus echipa în avantaj cu o execuție sigură.
Până la pauză, Barcelona a mai marcat de două ori, prin Rapinha, cu o lovitură de cap de la aproximativ 11 metri și prin Balde, care a finalizat cu un șut la colțul lung în minutul 45+9.
A doua repriză, catalanii au început-o în forță, Raphinha marcând cu piciorul stâng pentru scorul de 5:1.
Intriga parțială a fost întoarsă în joc în minutul 56, când Mbappe, scăpat spre poarta adversă, a fost faultat de portarul Szczesny la marginea careului. Polonezul a văzut cartonașul roșu, iar Rodrygo a fructificat lovitura de la 11 metri.
Până la finalul meciului, nu s-a mai marcat, iar Barcelona s-a impus cu 5:2 și a cucerit a 15-a Supercupă din istoria sa, cu două mai mult decât rivala din Madrid.
Barcelona nu mai marcase câte 4 goluri în două El Clasico consecutive din 1963 încoace. După 4:0 din campionat și scorul de astăzi, a devenit pentru prima data în 62 de ani când catalanii reușesc să înscrie de minim 4 ori în două meciuri la rând cu marea rivală.
De asemenea, a fost pentru a patra oară când Realul lui Ancelotti încasează minim 4 goluri împotriva Barcelonei.
video: yt/FC Barcelona