Papa Francisc și-a lansat marți autobiografia „Hope” în peste 100 de țări. În lucrarea sa, suverantul pontif în vârstă de 88 de ani, oferă asigurări că se simte sănătos și că nu are în plan să demisioneze, transmite Agerpres.
Noul volum este a doua carte lansată în ultimul an de către papă, după memoriile publicate în martie 2024.
În volumul de 303 de pagini, Papa își povestește viața începând cu copilăria petrecută la Buenos Aires, continuând cu cariera sa de episcop în Argentina și încheiând cu activitatea sa de la Vatican.
De asemenea, Înaltul Pontif a dezbătut câteva dintre deciziile sale controversate, cum ar fi cea din 2024 prin care le-a permis preoților să ofere binecuvântarea, de la caz la caz, pentru cupluri de același sex.
„Oamenii sunt cei care sunt binecuvântați, nu relația dintre ei. Toți cei care fac parte din Biserică sunt invitați (pentru binecuvântare), inclusiv cei divorțați, homosexualii și persoanele transgender”, a susținut Papa Francis.
Un alt subiect important a fost legat de sănătatea sa.
„Sunt bine. Realitatea este foarte simplă. Sunt bătrân”, susține Papa de la Roma în autobiografia sa.
De mai mulți ani, Papa Francisc folosește deseori un fotoliu rulant pentru a se deplasa din cauza durerilor de genunchi și de spate.
În ultimii doi ani, suveranul a suferit de gripă și de alte boli. În 2021, a suferit o intervenție chirurgicală după ce a fost diagnosticat cu diverticulită, iar în 2023, a mai fost operat o dată contra unei hernii.
„De fiecare dată când un papă se îmbolnăvește, începe să se simtă în aer adierea conclavului. Dar adevărul este că nici măcar în zilele în care am suferit intervenții chirurgicale nu m-am gândit să îmi închei pontificatul”, susține în autobiografia sa, Papa Francisc.
Noul volum este a doua carte lansată în ultimul an de către papă, după memoriile lansate în martie 2024.




































