Ordinea mondială bazată pe reguli e pe cale de dispariție. Singurele reguli care vor mai funcționa sunt că cei puternici pot să facă ce vor, iar cei slabi trebuie să sufere ce trebuie. Constatarea a fost făcută de mai mulți lideri mondiali întruniți recent la Forumul economic de la Davos. Și vine exact la o săptămână după ce președinta Republica Moldova a surprins opinia publică cu o declarație despre Unire într-un context de securitate tot mai primejdios pentru noi. Bună, prieteni! Haideți să vorbim Verde-n ochi despre ce pot face cei slabi, ca Republica Moldova, pentru a nu ajunge în meniul de prânz al celor puternici care au decis să împartă lumea.
„Puterile mijlocii trebuie să colaboreze, pentru că, dacă nu vor fi la masă, vor ajunge să fie în meniu”. Așadar, premierul Canadei, Mark Carney, una dintre cele mai mari țări ale lumii ca suprafață și economie, se arată îngrijorat de riscul că ar putea ajunge în meniul SUA și al Rusiei. Iar soluția pe care o propune este de unificare a eforturilor și de colaborare între puterile mijlocii astfel încât să obțină un loc la masa celor doi demolatori ai actualei ordini mondiale. Președintele Franței îi susține opinia.
Europa este tot mai îngrijorată. Guvernele Germaniei, Polonie, Franței și altele au reintrodus forme de serviciu militar și de pregătire a civililor pentru un posibil conflict armat. Iar despre riscul iminent al unui război la scară mondială vorbesc deja deschis și asumat lideri mondiali și generali ai armatelor din state UE.
La Chișinău, între timp e zen. Chiar dacă drone rusești cad tot mai des prin satele Moldovei, iar Odesa e tot mai vizată de atacuri aeriene, despre riscuri de război, oficialii nu vorbesc deschis, de teamă să nu provoace panică. Singura mare realizare în domeniul apărării este că în sfârșit se construiește o tabără militară modernă la Băcioi. Prima de la independență. Moldova este țara cu cea mai mică armată din Europa.
Avem 6500 de militari. Este adevărat, în Europa sunt câteva state fără armată, doar că toate acestea au semnate acorduri de apărare externă. Liechtenstein, cu Austria și Elveția; Monaco și Andorra - cu Franța. Pe noi, cine ne apără, la nevoie?
Politicienii care invocă statalitate și neutralitatea drept singur scut de protecție împotriva unui atac militar sar ca arși când aud de fortificarea armatei sau de acorduri de cooperare militară externă.
Timid și voalat, a spart gheața Maia Sandu. Vorbind despre riscurile de securitate pentru Moldova președinta a pomenit, într-un interviu pentru jurnaliștii englezi, despre reunificarea cu România. Nu ca o schimbare de prioritate în politică externă. Or, spune ea, integrarea UE rămâne obiectivul principal. Ci ca o soluție de apărare.
În ultima sa conferință de presă, președinta a explicat că de aproape 4 ani, Moldova poartă negocieri pentru a semna acorduri de apărare externă, inclusiv cu România, dar deocamdată nu s-a ajuns la angajamente în măsură să ne ofere o umbrelă de protecție.
Vă spun Verde-n ochi, în lunile care urmează vom auzi tot mai des discuții despre Unire. Iar ele nu trebuie să sperie. Când rămâi cu capul gol sub ploaia de focuri, umbrela de protecție este ceea ce își dorești cel mai mult.