/FOTO/ Premiați de Ziua Culturii: Ce distincții a acordat Maia Sandu unor actori, poeți și muzicieni din țară

sandu ziua culturii
15 ianuarie 2025, ora 18:25

Președinta Moldovei, Maia Sandu, a acordat mai multe premii oamenilor din cultură în cadrul Galei Ministerului Culturii. Ceremonia a fost organizată cu prilejul Zilei Naționale a Culturii la Reședința de Stat.

„Cu această ocazie, în cadrul Galei premiilor în domeniul culturii, am conferit mai multe distincții celor care, prin talentul și dedicarea lor, contribuie la promovarea patrimoniului nostru național. Să fim mândri de cultura noastră, să o promovăm și să o trăim cu bucurie în fiecare zi”, a declarat oficiala într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Premiul „Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale i-a fost acordat actorului și regizorului Anatol Durbală și actriței Vitaliei Grigoriu, în semn de înaltă apreciere a eforturilor de promovare a domeniului artei teatrale, potrivit IPN.

Premiul „Constantin Stere” în domeniul literaturii i-a fost conferit prozatorului Iulian Ciocan, publicist și critic, în semn de înaltă apreciere pentru contribuții remarcabile la promovarea culturii naționale în străinătate, prin activitatea sa literară și angajamentul față de valorile culturale.

Un premiu similar i-a fost acordat directoarei Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău, Maria Şleahtiţchi, pentru Monografia „Generația 80”, publicată în anul 2024.

Premiul „Gavriil Musicescu” în domeniul muzicii a fost oferit sopranei Diana Axentii, pentru performanțe remarcabile în domeniul muzical, dedicarea și contribuțiile semnificative la promovarea muzicii și culturii muzicale. Acest premiu i-a fost acordat și profesorului universitar Aurelia Simio, doctor la Departamentul Instrumente de Suflat, Percuție și Canto al FICSMT din cadrul Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași.

Premiul „Vladimir Curbet” în domeniul dansului a fost conferit Ansamblului de dans popular „Nufărul”, pentru excelența și performanțele remarcabile în promovarea dansului popular. La fel, distincția a fost conferită coregrafului ansamblului „Fluieraș”, Iurie Bivol.

Premiul „Ştefan Ciobanu” în domeniul conservării patrimoniului cultural și al muzeografiei a ajuns la managerul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală , Petru Vicol, pentru aportul și contribuția semnificativă în dezvoltarea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural național.

Premiul „Ion Madan” în domeniul biblioteconomic și bibliografic a fost acordat directoarei adjuncte a Bibliotecii pentru copii „Ion Creangă”, Lilia Tcaci, precum și Ludmilei Corghenci, șefa Centrului de Formare Profesională Continuă în Biblioteconomie și Științe ale Informării, Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Premiul „Isidor Burdin” în domeniul patrimoniului imaterial a fost conferit meșterului popular Nicolae Dron și etnografului Corinei Rezneac de la Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial.

Premiul „Gheorghe Cincilei” în domeniul promovării imaginii culturale în mass-media a ajuns la jurnalistele Victoria Cușnir de la Radio Chișinău și Doina Simpovschii de la TRM.

Premiul „Mihail Grecu” în domeniul artelor plastice a fost conferite pictorului Iurie Platon și pictoriței Violeta Zabulica-Diordiev.

În cadrul galei au fost înmânate, de asemenea, mai multe distincții de stat, conferite prin decret prezidențial pentru activitate prodigioasă în domeniul culturii, contribuție substanțială la promovarea valorilor spirituale ale neamului, succese remarcabile în creație și măiestrie profesională.

„Ordinul Republicii” a fost acordat artistei plastice Elena Bontea, directorului Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Nicolae Dohotaru, și poetului Emilian Galaicu-Păun.

„Ordinul de Onoare” i-a fost conferit directoarei Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, Evghenia Bejan, criticului și istoricului literar Alexandru Burlacu, scriitorului Fiodor Zanet, poeților Dumitru Crudu și Evghenii Lungu.

Medalia „Meritul Civic” a ajuns la dirijorul „Moldovan National Youth Orchestra”, Andriano Marian.

 Directoarea Teatrului „Alexei Mateevici”, actrița Elena Frunze-Hatman, a primit titlul onorific „Maestru în Artă”, iar „Artist Emerit” a devenit Violeta Botezatu, artistă-instrumentistă, muzicologă.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1700: Alertă în spațiu, morți la Kiev și scopul lui Trump. Germania dezvăluie planurile lui Putin
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1700: Alertă în spațiu, morți la Kiev și scopul lui Trump. Germania dezvăluie planurile lui Putin
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
Compensații la energie pentru mai multe familii: Când vor fi anunțate noile reguli
Compensații la energie pentru mai multe familii: Când vor fi anunțate noile reguli
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente