Manchester City are o campanie de achiziții fantastică și costisitoare în această iarnă. „Cetățenii” l-au transferat pe fundașul uzbec, Abdukodir Khusanov, pe fundașul central brazilian Vitor Reis, iar anunțul despre atacantul egiptean, Omar Marmoush, urmează a fi făcut astăzi.
Primul jucător prezentat oficial la City a fost jucătorul uzbec, de 20 de ani, adus pentru 40 de milioane de euro de la formația franceză RC Lens. Jucătorul a semnat un contract valabil pe 4 ani și jumătate.
Astăzi, clubul englez a confirmat transferul fotbalistului brazilian de la Palmeiras, în schimbul sumei de 34 de milioane de euro. În vârstă de 19 ani, jucătorul se va alătura imediat lui City, după 18 meciuri jucate la formația braziliană.
Al treilea jucător, egipteanul de 25 de ani și revelația din Bundesliga, va fi efectua vizita medicală astăzi, iar mai apoi va semna un contract cu „Cetățenii” pe o perioadă de 5 sezoane și jumătate. În schimbul atacantului, gruparea de pe Etihad va plăti nu mai puțin de 75 de milioane de euro formației Eintracht Frankfurt.
Manchester City este una dintre cele mai active echipe în această perioadă de transferuri. După o primă jumătate de sezon dezamăgitoare, Guardiola încearcă să consolideze o echipă care a suferit în total 15 accidentări, cea mai importantă fiind cea a lui Rodri, care a suferit o ruptură de ligament încrucișat în septembrie.
City va mai încerca în următoarele zile și transferurile lui Andrea Cambiaso, de la Juventus, și Juma Bah, de la Valladolid, negocierile pentru acesta din urmă fiind în linie dreaptă, potrivit lui Fabrizio Romano.
Până acum, „Cetățenii” au plătit 230 de milioane de euro pentru transferuri.