Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1701: RO-Alert, morți la Kiev, calul troian și piedica Ungariei. Putin discută cu trimisul lui Trump

/VIDEO/ Emoțiile despărțirii de cei dragi: 41 de militari pleacă într-o misiune de menținere a păcii

soldati
23 ianuarie 2025, ora 21:05

Au curs lacrimi astăzi în curtea ministerului apărării. 41 de militari, atât femei cât și bărbați și-au luat rămas bun de la cei dragi, în cadrul unei ceremonii oficiale dedicate detașării lor într-o misiune de menținere a păcii în Kosovo. Timp de 6 luni, militarii moldoveni vor executa misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare, dar şi de patrulare. Cea mai grea provocare va fi totuși dorul de familie, spun aceștia.

Pe Cristina Dolgoriuc am gasit-o în brațe cu băiețelul ei de 4 ani. Pe toată durata ceremoniei, micuțul a stat lipit de mama lui cu care urmează să se despartă în curând pentru jumătate de an. Tânăra de 29 de ani spune că îi vor lipsi enorm membrii familiei sale, dar susținerea pe care aceștia i-o oferă, o face să creadă ca va reuși să ducă la bun sfârșit această misiune deloc ușoară, de a sta departe de copilul său.

„- Cum reacționează familia la plecarea dumneavoastră? Văd că aveți băiețelul.- Sigur că da, ne va fi dor, dar au reacționat destul de bine, chiar s-au bucurat pentru mine și mă susțin constant", a menționat locotenentă majoră, Cristina Dolgoruc.

Dorul va fi mare, dar noroc de tehnologiile moderne.

"- Nu putem spune că o să ne despărțim, ne vom revedea zilnic pe site-urile de socializare, sunt fel de fel de aplicații și ne vom vedea zilnic.- Sigur că am emoții, vreau să acumulez noi experiențe, care ulterior o să le implementez în muca zi de zi”, a subliniat locotenentă majoră, Cristina Dolgoruc.

Cu lacrimi în ochi și cu vocea tremurândă, Svetlana Dumanova ne-a mărturisit că este detașată într-o misiune pentru prima data. Acasă o vor aștepta cele două fiice ale sale care au încercat să o convingă să nu plece, însă devotamentul față de meseria sa nu a lăsat-o să renunțe. Svetlana, care este înrolată în armată deja de opt ani a moștenit această pasiune de la tatăl său, și el fost militar.

„- De la început au încercat să vorbească cu mine, poate mă răzgândesc dar sunt mulțumită că stau în spatele meu, îi iubesc din tot sufletul și sunt mulțumită că mă ajută și îmi sunt alături”, a punctat caporal, Svetlana Dumanova.

Pentru prima dată, într-o misiune de menținere a păcii se duce și Vasile Antoci. Tânărul de 21 de ani este la început de drum în cariera sa și este foarte entuzismat de tot ce îl așteaptă acolo.

„- Ce așteptări ai de la această misiune, ești pentru prima dată, ai emoții? Îți este frică?- Nu! Eu am colegi, camarazi care deja au participat la misiunile de menținere a păcii și nu e nimic deosebit, asta e același lucru pe care îl facem aici, pur și simplu în altă țară, adică noi aici ne antrenăm pentru asta”, a subliniat soldat clasa a întâia, Vasile Antoci.

Iar Nicolae Velicicov a fost detașat în Kosovo deja pentru a doua oară. De data aceasta însă despărțirea e mai grea. Dacă la prima misiune, acasă îl aștepta doar soția, acum s-au mai adăugat și cele două fiice ale sale care s au născut între timp.

„Copiii probabil sunt încă foarte mici să înțeleagă ce se petrece dar mie îmi este foarte greu, eu cunosc ce înseamnă despărțire, dar eu am mai fost, eu o să reușesc, de atâta că eu știu de acuma ce mă așteaptă, eu sunt pregătit”, a punctat ocotenent major, Nicolae Velicicov.

„- Credeți că o să vă descurcați? Rămâneți cu doi copiii, nu aveți frică, emoții?- Frică am numai de soțul, cum el o să fie acolo, eu aici o să mă descurc, normal, eu rămân în țara mea aici e mai ușor, sunt părinții, sunt frați, surori, tot normal, noi o să ne descurcăm, mai greu de dânsu că acolo este țară străină, o să așteptăm, o să sperăm la bine”.

Soldații s-au pregătit timp de șase luni pentru această misiune.

„Misiunile puse în fața noastră sunt: executarea patrulărilor, paza obiectivelor de importanță majoră, controlul mulțimii, cercetare EUT, cercetarea de geniu, identificarea obiectivelor explozive și neutralizarea acestora”, a menționat căpitanul batalionului, Radu Țurcan.

Cel de-al 22-lea contingent al Armatei Naţionale este format din 41 de militari profesioniști, dintre care şapte genişti, un ofițer de stat major şi un pluton de 33 de infanterişti, care va executa misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare şi de patrulare în Kosovo. Operațiunea de menținere a păcii KFOR este condusă de Alianța Nord-Atlantică. Decizia de detaşare a contingentului Armatei Naţionale la operaţiunea KFOR a fost aprobată de Parlamentul Republicii Moldova, la 1 noiembrie 2013. Primul contingent moldovenesc a plecat în Kosovo pe opt martie 2014. 

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
/VIDEO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Se iubesc, dar nu se mai doresc: De ce dispare atracția sexuală în cuplu și cum poate reveni
/VIDEO/ Se iubesc, dar nu se mai doresc: De ce dispare atracția sexuală în cuplu și cum poate reveni
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1700: Alertă în spațiu, morți la Kiev și scopul lui Trump. Germania dezvăluie planurile lui Putin
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1700: Alertă în spațiu, morți la Kiev și scopul lui Trump. Germania dezvăluie planurile lui Putin

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente